a

Noaptea Muzeelor la Palatul Cotroceni: Vizită gratuită în saloanele regale şi reconstituire istorico-militară

- - 25- 203 vizualizari

Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez şi Sufrageria Regală Cotroceni vor putea fi vizitate gratuit, pe 19 mai, de Noaptea Muzeelor, în intervalul orar 18.00 – 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator).

Începând cu ora 18.30, la Muzeul Naţional Cotroceni va fi recreată atmosfera de război, cu ajutorul reprezentanţilor Asociaţiei „Tradiţia Militară” care vor purta uniforma Armatei Române din Primul Război Mondial, făcând în felul acesta o reconstituire a perioadei din punct de vedere istorico-militar.

Participanţii la eveniment vor putea admira decoraţii româneşti, obiecte de vestimentaţie feminină şi accesorii din perioada Marelui Război din colecţia Valentin şi Raluca Partenie într-o microexpoziţie organizată în spaţiile de vizitare.

La ora 20.00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Marea Unire a micilor artişti”, organizată în colaborare cu Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti. Elevii – prin desenele şi picturile lor – vor aduce în atenţia publicului momente importante din perioada Regalităţii, scrie news.ro

Pentru acces, persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu actul de identitate în original.

Cea de-a XIV-a ediţie a Programului European „Noaptea Muzeelor” este iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, şi este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), şi are o anvergură internaţională urmărind menţinerea interesului pentru cultură.

 

25 recommended
203 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »