a

Directorul departamentului de Psihopedagogie Specială al Universității Babeș Bolyai: „E fals că noile generații nu mai au curiozitate, de fapt copiii sunt foarte obosiți”

- - 34- 200 vizualizari

Prof. univ.dr. Adrian Marian Roșan, directorul departamentului de Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, vorbește, într-un interviu acordat site-ului Antiparenting ,despre dezvoltarea copilului și tehnicile corecte pe care părinții ar trebui să le aplice pentru a le transmite copiilor un mesaj corect.

Întrebat când ar trebui un părinte să-și facă griji cu privire la dezvoltarea copilului, Prof. univ.dr. Adrian Marian Roșan răspunde:

„Copiii ne transmit semnale prin indicatori comportamentali, la care noi trebuie să fim doar atenți pentru că ne pot ghida. Însă nu întotdeauna trebuie să dăm acestor semnale conotații negative. Emoțiile au două valențe: nivelul de activare și valoarea, pozitivă sau negativă. Deci noi dacă o să avem întotdeauna niște anticipări negative evident că acest lucru va fi simțit de copil.

Semnalele care pot fi interpretate pot fi diverse, cum ar fi faptul că evită contactul vizual sau privitul împreună la un obiect, dar acestea pot avea valoare diagnostică numai după ce a fost foarte bine observat. Părinții sunt o sursă la fel de credibilă de diagnostic ca și scalele de dezvoltare sau alte teste dacă își oferă suficient timp să observe cu căldură și cu dragoste autentică, adică să iubim așa cum suntem noi, cu propriul nostru profil, nu creând un mediu artificial, de manual.”

De asemenea, prof. Adrian Marian Roșan atrage atenția asupra faptului că părinții își expun copiii la prea multe activități, rezultatul fiind acela că cei mici sunt extrem de obosiți.

„Fiecare copil are un talent, acest lucru trebuie stimulat de mic, altfel se poate ajunge la tulburări emoționale. Performanța nu trebuie inhibată prin comparații, fiecare copil poate avea o performanță unică. Noi nu suntem un scor la un test, comparațiile între sutimi de notă nu însemnă absolut nimic. Dacă parenting-ul te duce pe la toate activitățile: pian, limba germană, karate, matametică, singurul scop pe care îl ating este că voi fi obosit. Se spune fals că copiii din ziua de azi nu mai au curiozitate, de fapt ei sunt foarte obosiți. Copiii de azi procesează imagini vizuale de la vârste foarte fragede, acesta fiind genul lor de citire, de aceea copiii de azi nu mai citesc. Trebuie să recunoaștem aceste realități și să le folosim în scop educativ. Buna măsură rezultă dintr-un echilibru emoțional, nu trebuie să fim ipocriți”, explică profesorul

Prof. univ. dr. Adrian Marian Roșan mai explică faptul că este foarte important ca un părinte să știe ce anume și când îi cere un lucru unui copil pentru a nu crea false așteptări.

„Dacă ni se pare că un copil e neatent și am exclus problemele auditive trebuie să ne întrebăm ce anume îi cer și rămâne fără răspuns. Dacă îi cerem unui copil de 4 ani să-și strângă instant jucăriile pentru că apare un musafir și el nu ne ascultă, problema este la noi, nu la el. Trebuie să fim atenți ce anume și când îi cerem unui copil, ce reguli pentru predictibilitate îi oferim. Așteptările pe care le oferim unui copil pot crea predicții care nu se îndeplinesc, cum ar fi aceea că a merge la o onomastică a unui copil cu un cadou va fi o experiență plăcută care îl va bucura pe sărbătorit. Acest episod e posibil să iasă exact pe dos, sărbătoritul să nu-l bage în seamă, să fie interesat de un alt cadou, ba chiar să aibă loc și o îmbrânceală, astfel încât această experiență va avea o rezonanță negativă, nimic din ceea ce noi am anticipat nu se întâmplă. Copilul va simți frustrare, furie, reglată de o expectanță artificială indusă chiar de părinți.

De foarte multe ori le dăm copiilor următorul mesaj: viața este securizantă, dreaptă și plină de iubire necondițonată. Dar viața poate fi exact invers. De aceea practic suntem învățați să întoarcem și al doilea obraz, având speranța că nu vom fi loviți. Un mesaj corect este că viața nu ne oferă doar emoții pozitive. Copiii sunt sugestibili și trebuie confruntați și cu emoții negative, pentru a-i pregăti pentru viață”, mai explică Adrian Marian Roșan.

Prof. univ. dr. Adrian Marian Roșan este Directorul Departamentului de Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca și este expert în domeniile: Psihologia dezvoltării în copilărie și adolescență, Metode de stimulare cognitivă a copiilor cu dizabilității cognitive, Adaptare curriculară, Comportament violent școlar, Metodologia cercetării psihopedagogice.

Puteți citi întregul interviu AICI.

34 recommended
200 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »