a
Fără categorie

Filmul ”Ana, mon amour” de Călin Netzer – proiectat la Festivalul Francofon de la Roma

- - 24- 80 vizualizari

Pelicula ”Ana, mon amour”, de Călin Netzer, va fi proiectat la Festivalul de Film Francofon din Roma, ce se desfăşoară între 12 şi 21 martie, informează un comunicat al Ambasadei României în Italia.

„Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor.

Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat.

Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Regizorul şi scenaristul român Călin Peter Netzer este deja cunoscut publicului internaţional datorită filmului său „Poziţia copilului”, care a fost distins cu premiul Ursul de Aur la Berlinala din 2013.

Proiecţia peliculei „Ana, mon amour” va avea loc pe 16 martie la sediul Institutului Francez din Roma, în prezenţa actorului Mircea Postelnicu şi a scenaristului Cezar Paul-Bădescu.

Proiecţia va fi în limba română, cu subtitrări în italiană. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, arată sursa citată.

A IX-a ediţie a Festivalului FrancoFilm reuneşte, în perioada 12 – 21 martie, cinematografia de pe patru continente, prin 16 filme de lungmetraj participante la competiţie, 20 de proiecţii şi 5 întâlniri cu regizori şi actori.

Evenimentul este organizat cu sprijinul reprezentanţelor diplomatice în Italia ale ţărilor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

24 recommended
80 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »