Medic stomatolog și mamă pentru mii de copii: „Nu poți iubi pe nimeni fără să te iubești pe tine. Nu poți împărți mâncare dacă tu nu ai suficientă pentru tine”

- - 26- 1590 vizualizari


Este medic stomatolog, antrenor de dezvoltare personală, iar în timpul liber se ocupă cu activități de voluntariat.

Are ochi strălucitori și o privire caldă. Zâmbește constant. Abia la finalul discuției am realizat că zâmbetul ei nu este condiționat de niciun context. E fericită pentru că știe cine e, dincolo de profesie, de diplome, de posesii materiale ori de înfățișare.

Nu are copii. Cel puțin niciun biologic, pentru că altfel, are mii de copii.  Lucrează cu ei de zece ani și le explică totul despre cum trebuie să aibă grijă de igiena orală. Merge în orfelinate și reușește să scoată la suprafață toată bunătatea și inocența copiilor. Se hrănește cu îmbrățișările lor. Iubește bătrânii și îi respectă. Visează să deschidă o casă pentru ei, un loc unde să își sărbătorească aniversările și să aibă cu cine discuta. Un loc unde să se simtă importanți, un loc în care să conteze și fie tratați cu iubire.

Spune că iubirea, așa cum o știm cu toții, nu este decât o iluzie. „Nu poți iubi pe nimeni fără să te iubești pe tine. Așa cum nu poți împărți mâncare dacă tu nu ai suficientă pentru tine”.

Pentru ea totul pare simplu. Un eșec este devastator doar dacă îl privești așa. Altfel, nu e decât un lucru care te dezvoltă și din care înveți, iar motivul pentru care repeți aceleași greșeli în viață este pentru că n-ai reușit să înveți lecția care venea odată cu ea.

V.R.: Cine ești și cu ce te ocupi?

Carmen Trufaș: Numele meu este Carmen Trufaș și sunt medic stomatolog. Medic stomatolog ca și profesie, dar preocupările mele colaterale sunt mult mai multe, pentru că sunt o persoană care iubește frumosul și care iubește oamenii și pentru asta mi-am dorit să aflu cât mai mult despre mine ca om și despre oamenii cu care viața m-a adus în contact.

VR: Cu ce activități îți ocupi timpul liber?

Carmen Trufaș:  Am multe proiecte. Multe pe care le-am realizat și multe care sunt în faza de proiect. De zece ani fac programe de voluntariat în școli și grădiniță. De profilaxie, alimentație, stimă de sine. Am acoperit o parte destul de mare din Sectorul 3 și din București, și o parte mai micută din țară. În momentul acesta lucrez la o carte, un volum de poezii care o să poarte aceeași denumire cu ONG-ul pe care îl voi lansa foarte curând. Dincolo de asta, anul trecut am avut lunar conferințe despre dezvoltare personală, echilibru între trup, suflet și minte.

V.R: Cum se îmbină toate cele trei laturi? Voluntariatul, dezvoltarea personală și medicina?

Carmen Trufaș:  În primul rând, sunt un om cu frământări și toate au pornit de la mine. De la episoade din viața mea care se repetau. Și la un moment dat au ridicat semne de întrebare. M-am întrebat unde am greșit de repet același lucruri și după ce a trecut timpul, am înțeles că nu este vorba despre greșeală, ci despre învățat. Acela a fost momentul în care am vrut să înțeleg care e misiunea mea. Pentru că mi-am dat seama că în viața asta fiecare vine cu o misiune. Și fiecare trebuie să o afle. Am pornit de la a îmi îmbunătăți relațiile cu cei din jur și cu cei mai apropiați. Am vrut să îi cunosc pe oameni și acela a fost un moment în care am spus stop. Viața asta nu trebuie să se desfășoare haotic, ci într-o ordine firească. Pentru că în viață totul e greu dacă nu îți urmezi calea.

V.R.: Cum ajungi să îți descoperi calea? Și care este a ta?

Carmen Trufaș: Menirea mea este legată de cunoaștere, înțelegere și acceptare. E o lecție foarte grea acceptarea aceasta. Ajungi acolo în momentul în care o conștientizezi, dar conștientizarea nu e totul, trebuie să vrei. Pentru că începem să ne dezvoltăm niște tipare pe care ni le impune familia, societatea, și la un moment dat nu mai știm cine suntem noi și ce vrem. Știm doar ce vor ceilalți de la noi, nu mai știm dacă oamenii stau alături de noi pentru ceea ce suntem sau pentru proiecțiile pe care le au asupra noastră. E greu și neplăcut să spun asta, dar realitatea e că oamenii cei mai apropiați și cei mai dragi nouă sunt oamenii care ne cunosc cel mai puțin.

Dacă ne oprim din alergătura cotidiană și ne întrebăm de ce suntem fericiți sau nefericți și de ce începem să cedăm din dorințele noastre ca să îi mulțumim pe alții, e un mare semn de întrebare. Dacă dorințele și nevoile noastre nu coincid cu ale altora, e clar că facem un compromis. Și am observat că oamenii se nemulțumesc pe ei mai ușor decât să îi nemulțumească pe alții. Pe mama, pe tata, pe iubit, pe prieteni.  Facem proiecții și lansăm ancore asupra lor și uităm de noi, lucru care ne face nefericiți. Când conștientizăm nefericirea, sistemul nostru de apărare spune stop. Degeaba căutăm în exterior fericirea. Nu e despre exterior, ci despre interior. E despre iubirea de sine, despre a te cunoaște pe tine, cien ești și ce vrei ac să poți atrage oameni compatibili cu tine. Viața e despre iubire. Cred cu toată ființa mea că despre asta este.

„Dacă ne-am iubi pe noi, am ști să îi iubim și pe ceilalți”

Carmen Trufaș:  Dacă ne-am iubi pe noi, am ști să îi iubim și pe ceilalți. Pentru că celorlalți le dăm din prea plinul nostru. Dacă eu nu am mâncare pentru mine, nu am ce să împart cu tine. Dacă eu nu am iubire pentru mine, nu am cum să îți ofer ție.

V.R: Ești fericită?

Carmen Trufaș: Da, sunt fericită, dar este loc de mai bine.

V.R.: Cum descrii fericirea ta? În ce o găsești?

Carmen Trufaș: Toată viața am alergat și am considerat că fericirea trebuie să fie uau, un bum, ceva spectaculos. Așa cum spunem și despre miracol. Te gândești la ceva nemaintâlnit. Așa e și cu fericirea. Atunci când poți să te bucuri de fiecare moment, faptul că mă trezesc dimineața și mă privesc cu demnitate în fiecare dimineață în oglindă. Când mă dau jos din pat, mai ușor sau mai greu, ajung la baie în oglindă și privesc în interiorul meu, ce văd acolo dărâmă orice ar fi în exterior.  Faptul că pot să simt și pot să plâng, că trăiesc și simt emoții, asta mă face fericită. Spunem deseori că am fi fericiți dacă am avea: relația ideală, jobul de vis, vacanțe o dată la două luni, mașina x. Ajungi să le ai, dar până atunci ce faci? Stai nefericit?

V.R.: Te-ai simțit vreodată blamată pentru că fericirea ta e diferită de a altora?

Carmen Trufaș: Au fost contexte în care oamenii mi-au spus că degeabă mă plimb, studiez, dacă n-am o familie. Sau degeaba fac o grămadă de proiecte daca n-am cui să le las. Eu nu m-am gândit să las cuiva ce fac eu. Fiecare copil pe care îl învăț ceva îl tratez ca pe copilul meu. E valabil cu fiecare om care vine spre mine cu o nevoie, îl tratez ca și cum ar face parte din familia mea.

V.R: Cum a început prima acțiune de voluntariat?

Carmen Trufaș:  Prima acțiune conștientă și de anvergură a fost când am avut propriul business. Pentru că acela a fost momentul când mi-am putut permite financiar mai mult încât să împart. Dar aspectul ăsta a făcut parte din mine mereu. Am împărțit mereu tot ce am avut. Am fost sensibilă la nevoile bătrânilor și ăsta e unul dintre proiectele mele de viitor. Îmi doresc să pot să mă adresez mai mult bătrânilor, oameni care să aibă nevoie de companie, zile aniversare, teatru, oameni cu potențial care și-au sacrificat la un moment dat viața pentru cineva.  Consider că se face mult în momentul acesta, și inclusiv eu am făcut, pentru copii că ei sunt viitorul, dar mi se pare că bătrânii au fost neglijați pentru că nu ne mai sunt de folos. Mă doare asta. Nu pentru că nu am copii și într-o zi pot fi în postura lor, dar cred că oamenii au nevoie de iubire la orice vârstă. Indiferent de sex, moralitate și faptele noastre.

V.R.:  Ce plănuiești acum? Spune-mi despre proiectul tău

Carmen Trufaș:  Este un proiect educațional, este legalizarea sau concretizarea proiectelor pe care le-am făcut până acum, dar în anonimat și cu finanțe proprii și a unor prieteni care știu cine sunt și ce am făcut. În momentul ăsta, va fi la un nivel diferit pentru că o să aibă o formă legală. Este vorba despre proiecte educaționale pe școli, grădinițe, grupuri defavorizate, inclusiv cu persoane unu la unu: femei abuzate, copii abandonați, bătrâni.  În altă ordine de idei, mi-ar plăcea să dezvolt proiectele începute anul trecut de autocunoaștere. Mă învârt în jurul acestui subiect pentru că e foarte important să ne cunoaștem și vreau să ajut cât mai mulți oameni. Nu cred că există limită de vârstă  în a afla cine ești și ce vrei. Eu personal mă hrănesc cu acțiunile pe care le fac pentru că vin din mine. A fost extraordinar să mă văd înconjurată de copiii ăștia pe care spune lumea că nu îi am, eu consider că am mii de copii. Când ajung acasă, indiferent de ce am făcut în ziua respectivă, simt că am dat totul. Sunt mulțumită că am fost cea mai bună variantă a mea din ziua respectivă.

V.R.: Cum reacționează oamenii la ce le spui atunci când le vorbești din poziția de coach de dezvoltare personală? 

Carmen Trufaș: Oamenii reacționează diferit și e normal să fie așa. Într-un procent foarte mare atrag oameni care rezonează cu mine sau eu cu ei. Sutn oameni care și în direcția de dezvoltare personală și în direcția profesiei mele de bază ca medic, unii sunt de acord cu ce spun, alții nu, dar știu că în fiecare trezesc ceva diferit. Indiferent că e o emoție pozitivă sau negativă, nu pleacă la fel cum au venit. Am văzut în conferințe lacrimi, zâmbete, îmbrățișări. Fiecare conferință a mea e o lecție și pentru mine. Sunt energii diferite în sală, unii vin să afle lucruri, alții din curiozitate, alții din frustrări.

V.R.: Vorbești despre iubire ca despre ceva foarte accesibil. Totuși, lucrurile care se petrec zi de zi par să spună altceva.

Carmen Trufaș:  Este. Ne naștem cu ea. Iubirea nu e ceva ce exteriorul nostru construiește sau ce contextele prin care trecem sau în care ne aflăm creează iubirea. Noi ne naștem puri, ne naștem din iubire, ne naștem complecsi și mie mi se pare că viața este cea care începe să pună nișet bariere. Dacă ne-am focaliza atenția spre iubire, am evita foarte multe lucruri neplăcute. Un om care trăiește în iubire nu poate să facă rău. Nici lui, nici celorlalți. Aveam o discuție cu un prieten, în care îmi spunea: dacă eu îi cumpăr fiicei mele un laptop, nu e dovadă de iubire? Și îi spun nu, nu o faci pentru ea. O faci pentru tine. Să te validezi financiar că esti un tată potent financiar. Eu fac un lucruri pentru pacientul meu, dar m-am validat pe mine ca medic.

„FĂ RAI DIN CE AI! FERICIREA E ÎN NOI ȘI APROAPE DE NOI”

V.R.: Și atunci există altruismul?

Carmen Trufaș:  Există. Pentru că în momentul în care ești împăcat cu tine și ești conștient de cine ești tu, cu bune și cu rele, și faci lucruri necondiționate, fără așteptări, atunci vorbim despre altruism. În momentul în care facem lucruri, iar în interiorul nostru avem o așteptare, atunci nu e loc de altruism.

 

V.R.: Cum vezi tânăra generație?

Carmen Trufaș: Interactioneaz mult cu ei și sunt surprinsă de capacitățile lor intelectuale, de curajul pe care îl au în a își susține punctul de vedere. Noi eram mai timizi, ei nu prea mai cunosc lucrurile astea, sunt mai incisivi. Sunt prea protejați și le este subestimata încrederea de sine. Eu sunt pe principiul să vorbim mai puțin și să facem mai mult. Cred că se întârzie responsabilizarea copilului.

V.R.: Te-ai gândit să pleci din România?

Carmen Trufaș:  Nu mi-am pus niciodată problema pentru că mi-este bine aici. Pentru că mi-e bine din toate punctele de vedere, pentru că România e casa mea și familia mea, pentru că îmi place tot ceea ce fac și dacă fac lucrurile care îmi plac, cred că nu e important unde le fac. Tot asta mi-aș dori să fac. Când ești fericit, poți fi fericit  oriunde.


V.R.: Ai vreun sfat pentru oamenii care s-au pierdut în rutina zilnică și nu mai găsesc fericire în nimic?

Carmen Trufaș: Am un motto care îmi place foarte tare. „Fă rai din ce ai”. Cred că ar trebui să fim mai atenți la noi și la oamenii de lângă noi. Să facem mai mult și să avem pretenții mai puține de la ceilalți. Fac programe de voluntariat de oameni de zile. Îmbrățișez oameni murdari, oamenii străzii, bătrâni care plâng și mă emoționează, uneori plâng cu ei, alteori plâng acasă. Dar sunt acolo. În momentul ăla sunt acolo trup și suflet și nu contează haina mea, nu contează diploma mea, nu contează nimic. Fericirea e în noi și foarte aproape de noi.

 

26 recommended
comments icon 0 comments
1590 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Istoricul Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani

-

Marele istoric român Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani, conform TVR. Neagu Djuvara s-a născut pe 18 august 1916 (după calendarul vechi; 31 august 1916, după calendarul nou), în București, într-o familie de origine aromână. Neagu Djuvara a devenit în a... Mai mult »