a

Un tânăr din Oradea vrea să devină al doilea astronaut român

- - 66- 299 vizualizari

Cristian Lazăr are 27 de ani, locuiește în Oradea și muncește pentru ca visul său, de a călători în spațiu, să devină realitate.

Are brevet de pilot și scafandru.

În timpul facultății, a devenit cel mai tânăr angajat al Angenției Spațiale Române. Acum, lucrează în cercetare.

A visat de mic copil să ajungă în spațiu, așa că la 15 ani a luat primele lecții de astronomie.

A muncit și visul îi e pe cale de a fi împlinit

Acolo liceanul de atunci a întânit un profesor care l-a iniţiat în domeniu.

În memoria lui, Cristian şi colegii lui au demarat o campanie, iar un asteroid a primit numele dascălului.

„Acum, un asteroid, care se află între Marte şi Jupiter poartă numele Marin Dacian Bica”, scrie Digi24.

A aflat că Agenţia Spaţială Europeană şi cea americană – NASA – le pretind aspiranţilor să aibă minimum o mie de ore de zbor ca piloţi şi să fie cercetători în astronautică.

Aşa că, după terminarea liceului a devenit student la Facultatea de Inginerie Aerospaţială a Universităţii Politehnice din Bucureşti.

„Din anul doi am început să lucrez la ei part-time. Tot în anul doi am ajuns şi cu un proiect internaţional la NASA, am fost invitaţi, fiind singura echipă din Europa selectată să mergem să ne prezentăm proiectul acolo, am şi luat un loc bun pe plan internaţional, locul doi”, spune Cristian Lazăr.

Povestea lui o puteți citi pe Digi24.ro

66 recommended
299 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »