Român-canadian, alpinist, cicloturist și blogger, Radu este mai presus de toate un pasionat al aventurii și călătoriei. Dacă în 2013 traversa în echipă mare parte a Scandinaviei și Europei de Est pe bicicletă (peste 2,400 de km) pentru a trage un semnal de alarmă în privința proiectului minier propus la Roșia Montană, anul ce a urmat acesta a decis să traverseze întreaga Europa și Asie centrală cu autostopul.

Așa începe descrierea lui Radu, pe blogul său. Povestește cu drag și nostalgie despre tot ce a trăit pe bicicletă și pare dispus, oricând, să o facă din nou.

Andreea Archip a vorbit cu Radu Păltineanu și a aflat câteva dintre cele mai memorabile povești.

De ce ai ales drumurile din Americi?

Pentru că mi s-a părut cel mai lung drum (aproape) continuu pe care îl poți face. Din nordul Alaskăi, până în Țara de Foc, în extrema cealaltă a Americii. Asta şi faptul că Americile găzduiesc încă, cele mai sălbatice zone de pe planetă.

Câte țări ai la activ și câți kilometri? Le-ai mai ținut numărul?

Am intrat în 19 țări şi teritorii până acum (deşi Alaska este un stat SUA, eu îl calculez ca teritoriu de sine stătător). Am aproape 25.000 de km parcurşi până în acest moment şi îmi mai lipsesc undeva între 10 şi 11 mii. Da, îmi înregistrez tot traseul cu o aplicație denumită Strava. La început aveam şi un dispozitiv de monitorizare live, dar am renunțat la el.

Când te vei opri?

Din călătorit? Nu prea curând. Dar dacă te referi strict la tura asta, păi când ajung la Ushuaia, în Țara de Foc, destinația mea.

De ce ai ales să mergi singur? Cât a fost pentru tine o călătorie cathartică?

Am călătorit în trecut şi în grup, dar mai ales când eşti pe biclă, este greu să-ți găseşti parteneri care să aibă acelaşi ritm cu al tău. Fiecare vrea să tragă înspre direcția lui şi atunci e mai uşor singur. Este şi cathartică, desigur. Cred că fiecare plecăm cu un oarecare bagaj de traume, probleme, situații mai neplăcute, de care poate încercăm să fugim. Ei bine, călătoria e bună în sensul în care rămâi tu cu tine însuți şi apuci să vezi acele probleme/traume sub o altă lumină, mult mai limpede.

Te-ai simțit vreodată singur pe drum?

Am momente, trebuie să recunosc, dar oamenii pe care îi întâlnesc mereu, prietenii pe care mi i-am făcut peste tot, compensează.
e ai învățat în tot timpul ăsta? Atât personal, cât și în ceea ce privește cunoștințele de geopolitică? (Cuza mergea pe jos să ia pulsul oamenilor din țară, iar acum ne apropiem mai greu unii de alții. Avem avioane care unesc puncte depărtate de pe hartă, dar ne găsim mai anevoios ca oameni.)

Că indiferent de culoare, religie, zonă geografică, ne confruntăm cu aceleaşi probleme şi avem aceleaşi dorințe la bază. Asta şi că există mult mai multă omenie şi bunătate pe lumea asta decât ne este prezentată în mass-media. Tot ce vedem prin mijloacele de comunicare sunt prejudecăți menite să ne sporească frica, pe când lumea nu e chiar aşa. Nu e aşa deloc.

Ai putea să aduni o enciclopedie despre viață. Să imaginăm o planetă ideală, adunând din experiențele tale ce-ai întâlnit mai bun.

Planeta ideală ar fi aceea în care toți locuitorii s-ar simți importanți, iubiți şi şi-ar cunoaşte sensul în viață, oricare ar fi el acela. Marea majoritate, ne târâm cu o viață monotonă după noi, aici pe Pământ. Curiozitatea, tenacitatea, dragostea şi încăpățânarea, sunt, poate uneltele spre o planetă mai bună.

De ce anume îți e dor? Cum te raportezi la dorul de casă? Unde îți sunt rădăcinile acum, le mai ai sau ești ca o plantă cu ghiveciul după ea?

Măi, în acest moment, lumea mare îmi este casă, dar pilonul la care mă raportez şi care cred cu tărie că trebuie să o fac, este România. Acolo îmi sunt majoritatea prietenilor, familia (în afară de părinți şi surori). Şi mi-e dor să beau o bere cu prietenii, să-mi vorbesc limba. Mi-e dor de locurile unde am crescut…sunt un nostalgic de felul meu.

Dintre toate țările, unde ți-ar plăcea să locuiești? Care pământ te cheamă mai mult?

Țara mea de suflet rămâne România. Doar România îmi oferă sentimentul de casă şi o magie incredibilă, dar aici în Americi, din țările prin care am intrat până acum, Brazilia; probabil pentru oamenii săi nebunatici, atmosfera incredibilă şi limba portugheză.

Interviul integral AICI.