Ultimul Rege. Mihai I, istoria şi românii

- 1- 1586 vizualizari


Aflat într-o îndelungată suferinţă la reşedinţa privată din Elveţia, Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţa astăzi, 5 decembrie 2017, ora 13.00 (ora României). Ultimul monarh al României s-a născut la Sinaia pe 25 octombrie 1921. La nici 6 ani urca prima oară pe tronul României, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930. Principele moştenitor Carol avea să piardă tronul în urma revenirii din exil a lui Carol al II-lea, tatăl său.

Într-o succesiune de evenimente complexe care au împletit viaţa familiei regale din România cu istoria României Mari în perioada interbelică, Regele Mihai I avea să aibă un destin zbuciumat încă de la început. Moştenitor din naştere al titlurilor principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunţat mult mai târziu, Mihai I prelua de jure tronul României la moartea bunicului său, Regele Ferdinand I.

Începea perioada Regenţei

La vârsta de 6 ani, Regele nu putea guverna, motiv pentru care rolul său activ a fost preluat de o Regenţă formată din Principele Nicolae, al doilea fiu al lui Ferdinand, patriarhul Miron Costin şi preşedintele  Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan. Regina Maria, figura centrală a monarhiei, nu avea să facă parte din Regenţa susţinută de Partidul Naţional Liberal şi contestată de Partidul Național Țărănesc.

La întoarcerea tatălui său în ţară, Carol al II-lea, Mihai I este detronat după o decizie a Parlamentului, dar primeşte titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia.
Regele Mihai, Realitatea ilustrata

Viaţa lui Mihai I avea să fie dată peste cap de viaţă amoroasă tumultoasă a noului Rege. Deşi a fost instaurat pe tron după ce a promis că va relua legătura cu Elena de Grecia, mama lui Mihai I, şi va întrerupe relaţia cu Elena Lupescu, noul Rege Carol al II-lea avea să şi-o încalce odată cu revenirea în ţară a amantei sale, trădând promisiunea făcută lui Iuliu Maniu, şeful guvernului. Imediat, regina era exilată la Florenţa iar moştenitorul tronului despărţit de mama sa. Putea să o vadă o dată pe an, timp de câteva săptămâni, în timpul vacanţei.

Copilăria Regelui Mihai I este văzută din perspectiva unei domnii care a marcat instabilitatea politică şi a fost încununată cu instaurarea dictaturii carliste în ultimii ani ai deceniului al treilea. Criza economică şi instaurarea unui regim autoritar aveau să marcheze însă sfârşitul domniei lui Carol al II-lea, obligat să abdice în favoarea fiului său la cererea generalului Ion Antonescu.

A doua domnie a lui Mihai începea în acelaşi circumstanţe nefavorabile pentru tânărul ajuns acum la 18 ani.  Cu o constituţie abrogată şi un parlament suspendat, Mihai I este proclamat rege fără să depună un jurământ.

În acele vremuri tulburi, legitimitatea instaurării avea să fie asigurată de procesiunea de ungere condusă de patriarhul Nicodim Munteanu în catedrala patriarhală şi încoronarea cu Coroana de Oţel, coroana oficială a regalităţii, realizată în timpul lui Carol I.

Mihai I primea dreptul de a desemna primul ministru şi era şeful suprem al armatei, fiind decorat cu cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazu, distincţie militară de care mai beneficia doar mareşalul Ion Antonescu.

Dacă istoria familiei regale i-a fost în sfârşit prielnică, istoria celui de-al Doilea Război Mondial avea să i se împotrivească decisiv. Regele a dat, la 23 august 1944, ordinul ca mareşalul Ion Antonescu să fie arestat. Regele Mihai I vorbea la radio naţiunii în aceeaşi seară anunţând ordinul de încetare a focului împotriva Aliaţilor şi declara război Germaniei. Încă o dată, istoria întorcea figurile regale din spaţiul românesc împotriva descendenţei lor primare.

Compromisul Regelui avea să salveze firava integritate naţională cu preţul unei ocupaţii sovietice şi luarea în prizonierat a circa 130 000 militari romani. În plus, Uniunea Sovietică avea să impună termenii unui armistiţiu nefavorabil României.  Actul din 23 august a scurtat însă războiul cu 6 luni, după unele estimări,  iar Regele Mihai a fost ultimul monarh din spatele viitoarei Cortine de Fier. Abilitatea încă tânărului Mihai I avea să elibereze nordul Transilvaniei de sub ocupaţia maghiară, cu preţul plătit al pierderii Bucovinei şi Basarabiei. Cel mai important act semnat de Mihai I avea să-i aducă de la preşedintele american, Harry S. Truman decoraţia Legiunea de Merit în cel mai înalt grad şi de la Iosif V. Stalin Ordinul Victoria cu diamante al URSS.

În ciuda acestor lucruri, istoria nu avea să-l ierte deloc pe Mihai I. Decizia sa a fost contestată atât în ţară, după căderea comunismului, dar şi de istoricii comunişti care l-au acuzat că şi-a protejat averea regală. Nici occidentalii nu au văzut prea bine actul lui Mihai I, acuzat de unii că gestul său a asigurat un avans al trupelor sovietice către centrul Europei în detrimentul trupelor Aliate occidentale.

A urmat o perioadă în care s-a încercat restaurarea vieţii democratice în România, până la instaurarea guvernului Groza din 6 martie 1945. România evita traumele războiului pe teritoriul său însă ocupaţia sovietică avea să ducă la impunerea inevitabilă a unui nou regim.

Regele şi-a salvat viaţa, ţara, dar abdicarea lui devenea inevitabilă. Ultimul mare eveniment la care Regele României participa, în noiembrie 1947, a fost nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a a Angliei. Încă o  dată, istoria mare îi bătea clopotele lui Mihai I, însă istoria familiei regale se împletea către un nou destin. Marele eveniment i-a croit regelui român soarta de familist, la Londra cunoscând-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i fie soţie.

Întoarcerea în ţară a consemnat actul final al monarhiei de facto în istoria romanilor. La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I era forţat să semneze abdicarea după şedinţă guvernului Petru Groza în care se anunţă insturarea republicii populare şi se vorbea despre o „lichidare prietenească a monarhiei”.

Actul abdicării avea să-i asigure proaspătului îndrăgostit o ieşire calmă de pe scenă politică şi un exil lung şi dureros

Sursele din jurul abdicării sunt confuze şi contradictorii. Ameninţări cu pistolul, şantaj sau negociere, abdicarea Regelui Mihai I va rămâne un subiect nelămurit.

Deşi Regele a vorbit despre un şantaj, denunţarea abdicării a durat două luni de la începutul exilului, motiv pentru care o serie de opinii tind să se îndrepte către varianta unei negocieri cu autorităţile comuniste prinvind averea regală. Regele Mihai a negat în repetate rânduri, în interviuri acordate presei, că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În orice caz, episodul rămâne unul controversat iar o serie de surse, chiar şi unele articole apărute în revista Time sau în cotidianul american The New York Times, susţin că ar fi existat o abdicare recompensată financiar.

După contestarea oficială a abdicării,  Mihai va folosi semnătura „Regele Mihai de România”. Anii exilului înseamnă începutul vieţii de familie pentru fostul monarh ajuns acum la doar 26 de ani. Regele Mihai I se căsătoreşte cu prinţesa Ana în iunie 1948, cu care are cinci fiice: principesele Margareta, Maria, Sofia, Irina şi Elena. După câţiva ani petrecuţi în Marea Britanie, actuala familie regală se stabileşte la Versoix, pe malul Lacului Geneva.

Angajat în activităţi private, Mihai I avea să conducă Comitetul Naţional Roman, un aşa zis guvern din exil care nu primeşte niciodată recunoaştere internaţională, o organizaţie ramasă fără succese notabile.

Venirea Revoluţiei din 1989 nu avea să-i readucă Suveranului nici titlul, nici măcar cetăţenia româna înapoi, revocată de comunişti încă din 1948.  Revenirea pe scena istoriei avea să-i readucă vechiului monarh acelaşi destin nefavorabil.

Urmează episodul controversat al unei Românii post-decembriste

După o lungă perioadă în care activitatea Majestăţii Sale a avut tangenţe minore cu realităţile româneşti comuniste,  Mihai I revine pe scena unei Romanii eliberate din comunism, după o Revoluţie sângeroasă, şi o face prin ceea ce astăzi am putea să o numim o adevărată campanie de presă. Departe de structură, rigorile şi obiectivele unui efort de PR (public relations) contemporan, mesajele Regelui către ţară şi români, transmise prin intermediul presei, au conturat agitata relaţiei dintre  Majestatea Sa şi statul român începută în 1990 şi încheiată în aprilie 1992,  odată cu vizita cu caracter privat din perioada sărbătorilor pascale. Din start, merită menţionat că Mihai I, în perioada 1990-1992, nu a vorbit niciodată despre intenţia revenirii în ţară şi a recuperării drepturilor avute înainte de abdicare, ci doar despre  dorinţa personală de a o vizita, dorinţa manifestată cu precădere în preajma marilor sărbători tradiţionale ale romanilor: Crăciunul şi Paştele.

Dincolo de caracterul personal al acestei intenţii, Regele Mihai I transmite un mesaj clar noii Românii: întoarcerea la vechile valori, tradiţionale, creştine, pe care comunismul reuşise dacă să nu le elimine din cultura romanilor, să le anihileze. Sărbătorile religioase erau serbate superficial în societatea românească comunistă iar impactul lor cultural era minor la începutul democraţiei postdecembriste. Gestul repetitiv al Regelui, respins de autorităţile de la Bucureşti prin diverse metode în mai multe rânduri, poate fi interpretat, fără intenţia de a fi o concluzie istorică, ca un mesaj criptat care-i demasca intenţia de a pregăti o societate până spre crearea unui context prielnic reinstaurării Monarhiei.

Mihai I anunţa autorităţile romane că intenţionează, după 43 de ani de exil, să petreacă Paştele în ţară, însă cererea din 3 aprilie este refuzată 8 zile mai târziu de Guvern, care-i cere Majestăţii Sale amânarea vizitei.

Cele patru decenii de exil se încheie formal abia la 25 decembrie 1990, când membrii Familiei Regale aterizau pe Aeroportul Otopeni având paşapoarte daneze şi o viză de 24 de ore acordată de statul român. Ceea ce a urmat avea să fie o pagină neagră a istorie României post-decembriste. În drumul spre Curtea de Argeş, unde Familia Regală intenţiona să-şi petreacă Crăciunul, forţele de poliţie orgnizează un ambuteiaj pe Autostrada Bucuresti-Pitesti, îi arestează pe membrii familiei, îi duc sub escortă militară pe Aeroportul Otopeni şi îi expulzează din ţară. Prima vizită a Regelui Mihai avusese loc pe jumătate. Majestatea Sa mai avea de aşteptat până în aprilie 1992 pentru a-Şi întregi „revenirea” în Patrie.

În cele din urmă, exilul Majestăţii Sale se încheie la 25 aprilie 1992, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, când Regele Mihai I  face o vizită de 72 de ore pe teritoriul României. Momentul avea să fie marcat de o încărcătură emoţională deosebită, cu care Familia Regală nu se va întâlni niciodată.

Reacţia societăţii civile, reprezentată de intelectualii care s-au remarcat prin protestele din Piaţa Universităţii de la începutul anilor ’90, „milionul” de oameni ieşiţi în stradă pentru a-l primi pe „fostul” Suveran, reacţiile fie de adulaţie, fie critice, fie ironice din presa apărută la sfârşitul lui aprilie 1992 şi nu în ultimul rând mediatizarea vizitei în presa internaţională au fost ingredientele unui episod istoric pe cât de tensionat, pe atât de repede disipat.

Regele Mihai I şi-a recăpătat cetăţenia română sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, ulterior primindu-şi şi o parte din fostele proprietăţi.

Anunţul încetării din viaţa a venit printr-un comunicat de presă remis de Biroul de Presă al Majestăţii Sale.

CITAT: „Eliberaţi acum de dictatură, să punem umărul cu toţii pentru a reface ţara din dezastrul moral şi material […] Nimic nu e mai de preţ decât libertatea individuală şi democraţia care dă cuvântul tuturor. Să jurăm cu toţii, pe zbuciumata noastră istorie, pe credinţa şi lupta strămoşilor noştri, pe conştiinţa noastră morală şi pe mormintele martirilor noştri din această jumătate de veac că nu vom mai îngădui niciodată în ţara noastră dictatura şi extremismele! Eroismul şi jertfele voastre au învins […]”„Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi. Românii au suferit destul să li se impună şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce priveşte viitorul”. Regele Mihai I, primul mesaj catre țară transmis cu ocazia Anului Nou din 1990.

comments icon 0 comments
1586 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Robert Gherghe


Bookmark?Remove?

Cristina Hurdubaia. Omul care ajută oamenii

-

Acum, la final de an, când ne dorim cu toții să fim mai atenți la cei din jur, până și cei mai robotizați dintre noi, Viitorul României o prezintă pe Cristina Hurdubaia. Probabil ați auzit de ea, e fata cu Copacul cu haine, copacul acela unde s-au strâns tone ... Mai mult »