a

Papa Francisc a devenit membru de onoare al Academiei Române

- - 27- 44 vizualizari

 

Ales prin vot deschis, Papa Francisc a fost adăugat ca membru de onoare al Academiei Române.

„Având în vedere personalitatea teologică de talie mondială a Papei Francisc, exemplara sa dăruire în slujba oamenilor care caută un sens al vieții, o cale a păcii și a reconcilierii, subliniind preferința sa de a-i ajuta în primul rând pe cei săraci și marginalizați.

De asemenea, ținând cont de meritele sale deosebite în ușurarea suferinței oamenilor refugiați, persecutați, victime ale războaielor, calamităților naturale și ale violențelor; în fine, prețuind prietenia sa față de poporul român și îmbrățișând inițiativele sale menite să ducă la refacerea unității creștine, prin susținerea dialogului ecumenic între catolicii și ortodocșii din țara noastră, Prezidiul Academiei Române propune alegerea Sanctității Sale ca membru de onoare al Academiei Române„,a fost motivația oficială a Prezidului Academiei Române, conform Agerpres.ro

Forul Academiei a făcut o vizită la Vatican la începutul lunii noiembrie, acordându-i acest titlu Suveranului Pontif. În 2001, și Papa Ioan Paul al II-lea a primit acest titlu.

27 recommended
44 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de