Cătălin Pavel, arheolog și scriitor: “Toate ambițiile mele au rămas românești”

- 8- 1193 vizualizari


Cătălin Pavel (41 de ani) este doctor în arheologie și scriitor. Face parte, cu sau fără voia să, din noua generaţie de scriitori europeni. A scris deja câteva romane: Aproape a şaptea parte din lume (Editura Humanitas, 2010), Nici o clipă Portasar (Editura Cartea Românească, 2015), Trecerea (Editura Cartea Românească – premiul Ziarul de Iași 2016, nominalizat la premiile USR).Pentru 2017-2019 a fost selectat în programul CELA, co-finanțat de Uniunea Europeană, dedicat promovării unei noi generații de scriitori.

Dar Cătălin Pavel nu este doar romancier, ci și poet. Volume de poezie care-i poartă semnătura: Altera Pârş (Editura A.T.U., 2013), Tulburarea la ființele vii (Editura Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Editura Limes, 2015), și Adagietto (Editura FrACTalia, 2016). A efectuat săpături arheologice în ţară şi în Măroc, Franţa, Germania, Anglia, Israel şi în special Turcia (Milet, Gordion şi, în 2005-2010, la Troia), având ca rezultat volume academice ca Describing and Interpreting the Past, Editura Universității din Bucureşti, 2010 și Dicţionar de Mitologie Greco-Romană (co-autor), Editura Corint, 2011, dar și o rubrică permanentă de arheologie în Dilema veche. Bursier CEREFREA la Sorbona, Chevening la Universitatea din Oxford, Andrew W. Mellon la Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, a predat cursuri de artă clasică în București și Atlanta. 

Cătălin, dumneata ești arheolog și scriitor, deopotrivă romancier și poet. În care dintre aceste ipostaze te simți cel mai acasă? Ai o asemenea ierarhie? Ce îți aduce fiecare dintre aceste activități?

Acasă nu mă simt decât acasă. Dar scrisul și săpătura arheologică sunt două spații locative în care am plătit multă chirie. Amândouă meseriile presupun un interes suprem pentru trecut, adică pentru umanitatea noastră ireductibilă, doar că scrisul e solitar, iar arheologia se face cu o gașcă pe cât de pestriță pe atât de simpatică. E drept că o casă poate fi minunată și când e plină de petrecăreți, și când ești singur iar afară, dacă-mi dați voie, ninge. Sunt pentru mine meserii care, venind din direcții așa diferite, mă fac să înțeleg ceva mai bine oamenii și să mă suport mai ușor.

Cum ai ajuns să faci fiecare dintre aceste lucruri? Cum și mai ales de ce? Cum te-ai format? Vorbește-ne un pic despre drumul tău. Fă-ne rezumatul acestui bildungsroman personal. Ce cauți?

Am știut devreme, din copilărie, că vreau să scriu și am aflat că vreau să fac arheologie târziu, abia după ce am obținut o licență în Jurnalism și științele comunicării (deoarece orice Bildungsroman este și o False Starts Encyclopedia). Atât scrisul cât și arheologia îmi aduc încă o bucurie enormă și tot aștept să apară cineva care să-mi explice că lucrul ăsta nu e-n regulă și să mă potolesc. Formarea ca scriitor se face citind, și de la un punct încolo scriind. Două lucruri sunt esențiale – un fel de poftă de singurătate și apoi o combinație norocoasă între capacitatea de a admira și instinctul de a admira tocmai scriitori buni. Formarea ca arheolog se face cu multă teorie și încă mai multă practică, făcând și câteva prostii costisitoare (mai costisitoare decât a scrie o poezie proastă). În plus, având norocul de a avea alături arheologi buni și de a resimți o invidie sănătoasă care să te facă să vrei să fii ca ei. E interesant rolul mândriei în aceste două meserii. Se poate scrie bine chiar fiind mândru sau chiar arogant, deși în principiu asta va steriliza textul deplasându-l aproape complet spre inteligență în detrimentul emoției și solidarității cu cititorul. Arheologia însă este un extraordinar exercițiu de umilință, în care trebuie să fii pregătit să-ți spargi capul ca să înțelegi ceva și să-ți pui mereu, împreună cu alții, toate întrebările simple. 

CĂTĂLIN PAVEL ȘI UN PROIECT DESPRE MONȘTRI ÎN ARTA ANTICĂ

Înțeleg că dumneata ești și cercetător tocmai pe la Paris, pe la Sorbona? Cum se face că mă întâlnesc cu dumneata pe stradă în București? Ai fost, arheolog, prin toată lumea asta. De ce te întorci mereu în România? Ce te ține aici?

Între timp, lucrez la un proiect despre monștri în arta antică, cu Universitatea Paris Nanterre. Dar planurile mele cele mai dragi se leagă în clipa asta de Dobrogea, unde aș vrea să pornesc un proiect arheologic major. Îmi fac echipă, deci contactați-mă! Pe lângă pasiunea mea profesională pentru Dobrogea, mă mai ține aici, evident, relația cu cititorii. Statisticile spun că se citește puțin în România, dar cred că la noi există și un anumit tip de cititor rar în alte părți, un cititor care este pe de-o parte foarte hârșit într-ale frumuseții livrești și pe de alta, pentru care cultura are o relevanță directă în viață. Chiar când a trebuit să predau sau să lucrez în străinătate, toate ambițiile mele au rămas românești. 

Am citit undeva că postulai că romanul neterminat e cea mai frecventă formă de artă literară. Câte romane neterminate ai? La ce lucrezi acum? Împărtășește-ne câte ceva din laboratorul creației dumitale : ce urmează pentru Cătălin Pavel?

Romanul a fost mitologizat ceva mai mult decât trebuia. Din cei care s-au lăsat de scris după ce s-au apucat de un roman, fără nicio pregătire, și fără să aibă înverșunarea care uneori ține loc de pregătire, măcar unii ar fi putut fi buni scriitori de proză scurtă. Îți mulțumesc pentru întrebarea ”ce urmează?”, pentru că în decembrie urmează să apară la Polirom romanul meu ”Chihlimbar”, o biografie parodică a lui Josquin des Pres. În rest, temporar în laboratorul creației mele s-a cam luat curentul, căci am o bătălie de dus cu inamicul meu principal, fleacurile, care s-au înmulțit ca armatele pe mâna unui specialist în efecte speciale din filme apocaliptice.

Eu te-am întâlnit la Bruxelles, unde ești, ca tânăr scriitor, parte a programului CELA (Creating Emerging Literary Artists) ?  Înțeleg că vei fi tradus în italiană, spaniolă, portugheză și poate chiar olandeză? Cum de s-a întâmplat una ca asta și ce așteptări ai?

Orice scriitor riscă să fie tradus și ar trebui să se gândească de patru ori ce pune pe hârtia Microsoft Word… Da, e excelentă ideea CELA, de a alege câte trei scriitori din aceste țări și de a-i aduce laolaltă împreună cu tot atâția traducători pentru a obține traduceri vii și un taifas literar transnațional. Deocamdată, simpla vedere a paginilor din Nici o clipă Portasar care au fost traduse de ei până acum mi-e de-ajuns, pentru că îmi dă din nou acces la revelația corporalității limbajului. O pagină de-a ta într-o limbă străină, cu accente stranii, prepoziții zăpăcite și verbe fără seamăn e nouă și colorată ca bradul de Crăciun. 

CĂTĂLIN PAVEL ȘI ROMANUL CA O SUMĂ DE RATE PE TERMEN LUNG

“Lucrul cel mai primejdios în scris e pînă la urmă tocmai ăsta, să scrii sub imperiul inspirației” – tot dumneata ai spus. Cum așa?

Să scrii roman înseamnă rate pe termen lung. Dacă într-o lună se întîmplă să ai venituri de trei ori mai mari, nu începi să te agiți să ți se mărească rata și nici nu-ți petreci ziua calculând în cât timp ai plăti creditul în ritmul ăsta. Probabil ce încercam să zic e că scriitorul e un om care într-o zi obișnuită are în continuare scrisul ca prioritate și îi dă suficient din substanța lui. Inspirația e un alcool greu de controlat.

Care sunt cele mai importante valori din viața dumitale, Cătălin?Care e cel mai important lucru pe care l-a adus scrisul în viața dumitale? Dar arheologia?

Tot ce facem ar trebui atît să fie o consecință a valorilor pe care le avem, cât și să le consolideze. Scrisul pentru mine este legat de importanța limbii ca parte a soluției. De fapt, cred că viața unui scriitor se desfășoară în jurul întrebării permanente, oare n-am greșit pariind pe cuvinte, cu zile în care crezi că nu, pentru că vezi ce putere nesfîrșită au cuvintele să rănească și să vindece, și cu zile în care crezi că da, cuvintele nu vor putea niciodată ține pasul cu ceea ce simțim, iar lumea nu e decât fizică și biochimie. Arheologia de teren, pe de altă parte, nu e un wow continuu, ca la televizor, ci are o întreagă dimensiune birocratică, trebuie să obții finanțări, să te gândești la toalete portabile, iar publicațiile științifice vin cu tot felul de constrângeri și chichițe; dar pentru mine arheologia este, înainte de toate, o sumă extraordinară de prietenii. 

Dă-ne, în loc de încheiere, o pildă.

Azi pildele se confecționează fie din chestiile miezoase pe care le zic șoferii de taxi, fie din filmele peste al căror dialog a mai trecut un bun scriitor șomer. În loc de pildă, îmi vine în minte, ca bun subiect de dezbatere, ce scrie un anti-mistic într-o scrisoare de Crăciun – ideea era cam așa, „fii tipicar în viața ta și banal ca un burghez, ca să poți fi violent și original în cărțile tale”. Dar ca să nu ne strice Flaubert zen-ul acum la sfârșit, iată: Joshu l-a întrebat pe Nansen: care este calea? Nansen a răspuns: viața de fiecare zi este calea (Wumenguan, din secolul 13 – ce trece vremea!). 

CITAT: „Se poate scrie bine chiar fiind mândru sau chiar arogant, deși în principiu asta va steriliza textul deplasându-l aproape complet spre inteligență în detrimentul emoției și solidarității cu cititorul. Arheologia însă este un extraordinar exercițiu de umilință”. Cătălin Pavel, arheolog și scriitor

 

 

8 recommended
comments icon 0 comments
1193 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei