a

Primele reacții ale Simonei Halep ca număr 1 mondial: ”De acum îmi va fi mult mai greu”

- - 41- 41 vizualizari

Simona Halep e prima tenismenă din istoria României care se află pe primul loc mondial în clasamentul WTA.

Halep s-a întors în România după turneul de le Beijing și a organizat o conferință de presă chiar în aeroport:

”E o onoare să mă aflu aici, sunt foarte emoționată și vă mulțumesc pentru această primire. Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat cu mine în ultimii 20 de ani. Da, mă simt bătrână când spun asta, dar știu că nu sunt. Visul meu a devenit realitate”, le-a spus sportiva ziariștilor.

Simona le-a mulțumit pe rând familiei, apropiaților, antrenorilor, dar a subliniat că a fost emoționată de un mesaj special: „Am primit sute de mesaje, le mulțumesc tuturor. Cel mai special dintre ele a venit de unde nu mă așteptam. De la Serena Williams. A fost cel mai frumos mesaj cu cele mai frumoase cuvinte. Eu n-am avut curajul s-o felicit când a născut. Nu e doar cea mai bună jucătoare de tenis, ci și un om bun”.

Românca a vorbit și despre viitorul apropiat: ”Am făcut multe sacrificii ca să ajung aici, însă sâmbătă am uitat de tot. Iar de acum îmi va fi mult mai greu. Următorul pas e să mă mențin cât mai mult pe primul loc și să câștig un Grand Slam. Vreau să mă odihnesc două zile, după care urmează turneul din Singapore”

41 recommended
41 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de