Un doctorand în lingvistică spaniolă, studentul român al anului în străinătate

- 5- 15 vizualizari


Cristina Bleorțu este doctorand în lingvistică la Universitatea Oviedo din Spania și anul acesta a primit premiul pentru cel mai bun student din străinătate la Gala Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS). Cristina nu și-a ales o carieră căutată pe piața muncii, Cristina a ales să-și urmeze pasiunea. Și bine a făcut.

Deși doctoratul îl susține în lingvistică spaniolă, pasiunea pentru limbi străine a început încă din copilărie cu engleza, când cele mai multe desene animate de la televizor erau în engleză, la Cartoon Network.

E un fenomen care a lăsat o amprentă pe o generație de copii, care au învățat practic o limbă străină în același timp cu limba română și asta doar datorită faptului desenele animate nu erau dublate cu voci în limba română. Astăzi, situația nu mai este la fel, iar majoritatea copiilor iau contact cu o limbă străină abia la școală, motiv pentru care nu mai ajung cu adevărat biligvi.

Cristina a descoperit în școală că este pasionată de gramatică, dar și de chimie. Fiindcă în general filologia este o opțiune de studii care la prima vedere nu-i pregătește pe tineri pentru piața muncii, profesorii o sfătuiau să intre la facultatea de medicină, fiind o meserie care se poate practica oriunde în lume și pentru care există întotdeauna cerere. Însă, Cristina a simțit că pentru ea, studiul limbilor străine este mai potrivit, după cum a povestit într-un interviu pentru Viitorul României. Totuși, tot mai mulți români vorbesc astăzi limba spaniolă din motive care țin de fenomenul de migrație, iar Cristina Bleorțu colaborează cu universități din România pentru aprofundarea acestei limbi latine de către tinerii studenți.

Viitorul României: Cum ai descoperit limba spaniolă?

Cristina Bleorțu: Pasiunea şi interesul pentru limbi străini m-au împins să studiez şi o altă limbă străină în timpul facultăţii. Totuşi, în afară de motivaţia mea intrinsecă, de dorinţa mea de a învaţă mai multe limbi străine, interesul pentru studiul spaniolei îl datorez şi faptului că jumătate din familia mea e spaniolă.

Pasiunea mea pentru limbi a pornit dintr-un interes deosebit pentru gramatică, în general. În plus, a fost şi o provocare pentru mine. Îmi plăceau matematica, chimia, istoria era pasiunea mea, dar în acelaşi timp şi limbile străine. În mod normal, profesorii nu mă încurajau să îmi asum riscul de a alege filologia pentru că nu era o carieră „sigură” şi „profitabilă” – îmi spuneau să fac medicină, dreptul, chiar erau dispuşi să mă ajute să mă pregătesc pentru examenul de admitere – pentru că ei considerau, de altfel, că filologia nu ar trebui să fie o carieră vizată de tineri. Şi eu totuşi mi-am asumat acest risc şi nu regret. Sunt pasionată de activitatea mea, sper să am intuiţii bune în domeniul cercetării şi destulă încredere pentru a putea realiza mai multe şi bineînţeles capacităţile necesare pentru a produce impact în tot ceea ce îmi propun să întreprind și sper că într-o zi să pot fi un mentor pentru tinerii care decid să studieze filologia, să îi ajut în stimularea pasiunii lor şi de ce nu, chiar să caut acea scânteie vitală de pasiune în generaţiile din urmă şi apoi să îi susţin.

18072585_1905682019710981_1963172946_n

Cu ce se ocupă un lingvist?

Cu studiul limbii, fie studiază faptele lingvistice din punct de vedere sincronic, ceea ce fac eu în teza mea de doctorat, studiez spaniola vorbită din Pola de Siero din prezent, fie din punct de vedere diacronic, adică se ocupă de studiul istoric al limbii.

Cum ţi se pare sistemul educaţional românesc? Te-a ajutat în formarea ta?

Da, m-a ajutat, bineînţeles. În acelaşi timp, mi se pare că nu încurajează asumarea de riscuri şi penalizează eşecurile. Instituţiile nostre de multe ori sunt profund şi inerent conservatoare, iar de multe ori modul de predare este complet neinspirat. Există un transfer de informaţie bazat pe simplă memorare, gândirea critică şi capacitatea de a rezolva probleme sunt deseori subminate (inclusiv curiozitatea înnăscută a studenţilor; nu este de ajuns să fii bun, ci curiozitatea intelectuală este mult mai importantă).

De multe ori învăţăm faptele, dar nu înţelegem ideile din spatele acestora. În plus toţi tinerii sunt încurajaţi să facă o facultate. Dacă ne gândim la Finlanda sau Elveţia, de pildă, sunt mulţi tineri care se orientează spre alte activităţi fără a absolvi o universitate, orientându-se spre ceva practic din timpul liceului. Sunt nenumărate moduri în care oamenii pot deveni cu adevărat inovatori fără a absolvi o universitate. Nu este important să ai o diplomă, ci este mult mai important să ai o idee sau o problema de care să vrei să te ocupi, care să fie pasiunea ta, altminteri, nu vei putea ajunge la un nivel înalt. Şi se pare, din păcate, că sistemul educaţional românesc nu transmite aceste valori în prezent.

Cum e sistemul din Spania?

Sistemul în Spania este diferit de cel din România şi încurajează, de pildă, colaborarea. Pentru mine ca lingvist este important să pot colabora cu specialişti în informatică, statistică pentru a învaţă de la ei şi a aplică cunoştinţele în ceea ce fac.

Ce ai schimbă dacă ai putea, în România, în educaţie?

Nu aş vorbi chiar de schimbare, ci mai degrabă de încercare. Mi-ar plăcea să pot ajuta la o dezvoltare a lingvisticii, să îi fac pe unii profesori să vadă că nu este important să îţi construieşti doar un C.V., ci că au şi o anumită responsabilitate, cea de a le oferi tinerilor anumite valori, să îi înveţe să se ajute unii pe alţii, să le dezvolte empatia, să interacţioneze cu ei, să întrevadă dincolo de starea obişnuită a lucrurilor, să pună sub semnul întrebării ideile celorlalţi etc.

Şi ce vei face după? Te întorci în țară?

Depinde. O parte din mine ar vrea să se întoarcă şi să aplice ceea ce a învăţat în Spania şi Elveţia, dar nu ştiu dacă voi fi apreciată şi dacă voi putea să mă adaptez unei universităţi din România, iar cealaltă parte consideră că pot deveni mai inovatoare doar dacă mă aflu într-un mediu propice sau dacă cel puţin am această şansă de a rămâne într-o universitate bună, care să nu mă limiteze în plan profesional, ci să mă facă să cresc.

Deci vei mai rămâne acolo o vreme.

Orice decizie voi lua, mereu voi colabora cu universităţile din România şi voi încerca să aduc „mi grano de arena” în măsură posibilităţilor, ceea ce am făcut şi fac: cercetez în cadrul unui proiect de intonaţie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava am iniţiat o serie de proiecte.

18072664_1905682023044314_1613685057_n

Cum ai ajuns să studiezi în Spania? Cât de dificil e procesul?

Am plecat cu o bursă Erasmus de la masteratul din Iaşi, acolo am întâlnit profesori care m-au ajutat să mă simt bine şi să mă integrez în munca de cercetare a Universităţii, motiv care m-a împins să aplic pentru un program de masterat, iar apoi pentru un doctorat. Cu un gram de motivaţie, cu sprijin din partea profesorilor, procesul e destul de uşor. Am ştiut că era universitatea unde puteam dobândi deprinderile şi cunoştinţele care încă îmi lipseau şi acest lucru a fost suficient.

Cum e viaţă acolo?

Viaţă spaniolă e diferită de cea din România, oamenii nu sunt atât de stresaţi, viaţa ca student e frumoasă, iar Spania ne oferă acea scânteie vitală de pasiune care uneori ne lipseşte acasă.

Ai un sfat pentru tinerii care vor să plece la studii în străinătate?

Să nu se gândească de două ori şi să o facă. Just do it. Experienţa e unică şi vor simţi că au realizat multe într-un timp scurt, uneori fără buget, dar în circumstanţe provocatoare, ceva minunat şi eroic, care le va da speranţa, motivaţie pentru restul vieţii. Coşeriu, cel mai mare lingvist pe care l-am avut, vorbea despre faptul că ne credem superiori celorlalte popoare şi este adevărat. De multe ori auzi: „Ceea ce face un român, nu poate nimeni„. Doar călătorind, trăind în alte ţări putem vedea că mai sunt şi alte popoare care îl citesc pe Stendhal şi care lucrează la fel sau chiar mult mai mult decât noi.

CITAT: “Profesorii nu mă încurajau să îmi asum riscul de a alege filologia pentru că nu era o carieră „sigură” şi „profitabilă” – îmi spuneau să fac medicină, dreptul – pentru că ei considerau, de altfel, că filologia nu ar trebui să fie o carieră vizată de tineri.” Cristina Bleorțu, lingvist

5 recommended
comments icon 0 comments
15 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ioana Nicolescu