Biologul marin Răzvan Popescu salvează Marea Neagră: „Dă semne de vindecare, dar pericolul nu a trecut”

3- 9 vizualizari


Când întrebi activiști pe mediu să-ți spună câte ceva despre biologul marin Răzvan Popescu, fondator al Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin „Oceanic Club”, primești răspunsuri de genul: „face chestii mișto”, „m-a ajutat mereu când am avut nevoie”, „este proactiv în ce face”, „depășește limita de confort a populației”, „derulează programe pentru delfini în România”, „face multe expediții de cercetare”.

După ce discuți cu el, nu numai că toate ți se confirmă, dar afli lucruri de care habar n-aveai despre delfini, Marea Neagră, foci (da, au existat în Marea Neagră), specii invazive. Cum e vietatea care arată ca o meduză, dar nu este, și se hrănește în special cu icrele peștilor, fiind principalul responsabil pentru colapsul pescuitului în marea noastră. Sau afli că algele aruncate de valuri la țărm sunt un semn de însănătoșire a ecosistemului. Sau cum l-a cunoscut pe marele Jack-Yves Cousteau. Sau care-i faza cu camparea în zona Vadu-Corbu. Și multe altele. Asta pentru că, de 25 de ani, Răzvan Popescu cercetează, diagnostichează și încearcă să vindece. Pacientul lui: Marea Neagră.

10882243_1016775331672716_6433686411042895479_n

Spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră. De unde pasiunea pentru biologie marină?

Pasiunea pentru biologie mi-a fost insuflată la început de doi oameni: bunicul meu, Unteanu Mihail, de profesie medic veterinar, și profesorul meu de biologie din școala generală, Dumitru Lungu. Au contribuit de asemenea documentarele lui Jacque Yves Cousteau, ale lui Ben Cropp și bineînțeles faptul că m-am născut și trăiesc la malul mării. Am absolvit Facultatea de Biologie a Universității „Ovidius” din Constanța în anul 1999, am susținut licența un an mai târziu, iar în anul 2012 am susținut public lucrarea de doctorat la Universitatea din București, sub coordonarea distinsului M.C. al Academiei Române, dr. Dumitru Murariu și a d-lui dr. Corneliu Pârvu, obținând titlul de doctor în biologie. În anul 1992 am fondat organizația care astăzi se numește Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic-Club.

Am citit că Oceanic Club a prins formă pe când erați în clasa a X-a și părea la început doar „o joacă de copii”. Povestiți-ne începuturile și cum a luat forma de acum.

Pentru a rezuma, am să dau citire unui scurt capitol din cartea „Bivuacuri sub semilună”, apărută în anul 2014, (prima apariție din cadrul colecției Oceanica – colecție proprie organizației) la care am contribuit în calitate de co-autor. Acesta surprinde cel mai succint evoluția organizației în primii săi, iată, de acum 25 de ani de existență: Aşezat comod în fotoliul din sufrageria apartamentului în care mi-am petrecut  copilăria și o parte din adolescență, mă uitam pentru a nu știu câta oară la documentarele lui Ben Cropp despre Marea Barieră de Corali din Australia. Trecuse destulă vreme de când luasem hotărârea că voi urma facultatea de biologie – și pentru asta le mulțumesc profesorului meu din școala generală, Dumitru Lungu și bunicului meu Mihail Unteanu – și cochetam cu ideea înfiinţării unui club de protecție a mediului. Hotărârea din acea după-amiază de februarie  a anului 1992, de a le telefona celor mai buni prieteni și de a-i invita la o cană de ceai, avea să dea naştere la ceea ce astăzi se numește Oceanic-Club. Aveam o barcă pneumatică de 3 persoane și foarte mult entuziasm. Entuziasmul a rămas și astăzi cel puțin același. Din fericire baza materială a crescut. E adevărat că nu pe măsura voinței și planurilor, dar a crescut. La fel s-a întâmplat și cu proiectele și activitățile puse în practică[…].

Toată echipa aceasta extraordinară a reușit să se coaguleze în timp și să se dezvolte armonios. Este aceeași echipă care lucrează permanent și la programele interne ale organizației destinate explorării și protecției patrimoniului natural și cultural. Deși suntem răspândiți prin România și prin lume avem marele avantaj el exploziei tehnologice în domeniul comunicării care ne ține permanent în contact.

Din punct de vedere material am plecat de la o barcă pneumatică și am ajuns astăzi să fim singura organizație neguvernamentală din România care deține un vehicul – laborator mobil destinat cercetării și protecției biodiversității iar pe lângă acesta: 3 ambarcațiuni, echipamente de pătrundere sub apă, echipamente de imagistică și achiziție de date (camere video și foto, camere pentru termoviziune, data-logger-e, drone, echipamente pentru înregistrare ultrasunete – lilieci și delfini, echipamente  de microscopie etc.) și în viitorul apropiat  un robot subacvatic (R.O.V.) capabil să opereze la 100m adâncime.

10439421_883067448376839_4579953727819348738_n

Detaliați, pe scurt, câteva programe derulate până acum de Oceanic Club.

Ca să înțelegeți mai bine filosofia noastră de lucru trebuie să vă spun că toată strategia este structurată pe termen mediu și lung în ceea ce numim 7 programe operaționale: 4 de nivel local/național și 3 de nivel internațional. Acestea sunt concepute sub forma unor puzzle-uri ale căror piese sunt proiecte distincte sau activități de continuitate, pe care le punem în practică în funcție de necesități dar și de disponibilitățile de timp, oameni, bani, echipamente. Cele 7 programe sunt: B-Watch (Biodiversity-Watch): monitorizarea biodiversității zonei Dobrogei și platoului continental al Mării Negre din perspectiva a două grupe de specii: speciile invazive și speciile amenințate; pregătirea și implementarea unor proiecte de intervenție; Delfinii in criză! – Dolphins in distress!: cercetări asupra celor trei specii de delfini din Marea Neagră, E – 2000 (Environment/Education – 2000), care include toate proiectele de educație pentru protecția mediului dezvoltate de Oceanic-Club precum și acțiunea de inventariere/clasificare a surselor de poluare chimică și fizică a mediului natural; CeSt XXI (Cercetare Științifică de secol XXI)..

Ați spus într-un interviu: „Când mă aflu într-un mediu natural cunoscut, îmi dau seama destul de rapid când şi de ce suferă.” Cât și de ce suferă Marea Neagră?

Sunt două aspecte poentru a da acest răspuns: 1. lista “bubelor” de care suferă Marea Neagră e lungă; 2. Unele dintre ele dau semne de vindecare, altele se mențin.

Marea Neagră se află într-un ușor proces de regenerare după decenii de suplicii la care a fost supusă de poluarea industrială, poluarea venită din agricultură (îngrășăminte spălate de ploi și aduse de fluvii în bazinul său) și de exploatarea irațională a resurselor sale vii. Nu trebuie să uităm în nici un moment două aspecte fundamentale când vorbim despre Marea Neagră și starea sa de sănătate. Pe de o parte este vorba de faptul că bazinul Dunării colectează ape și implicit poluanți din aproape jumătate de continent european, pe care le varsă în Marea Neagră. Pe de altă parte este vorba de faptul că ecosistemele Mării Negre în forma pe care le cunoaștem astăzi sunt de dată recentă ca ansamblu, fiind rezultatul unei serii de catastrofe geologice care au făcut ca astăzi să avem de-a face cu un sistem în care există un număr mic de specii comparativ cu alte regiuni marine ale planetei, însă fiecare dintre aceste specii având potențial productiv important prin spațiul oferit de o biodiversitate mai săracă. Marea Neagră este deci într-un echilibru fragil slăbit și mai mult de presiunea venită din partea omului, mult mai mare decât este în cazul Mediteranei spre exemplu.

O primă și foarte importantă vulnerabilitate o reprezintă speciile invazive, aduse mai ales prin traficul naval. Parte dintre acestea se instalează rapid și neavând dușmani naturali, se reproduc la scară mare producând un adevărat haos până la integrarea lor în sistem, pentru perioade care se pot lungi uneori la peste 100 de ani. Cel mai cunoscut exemplu: celenteratul Mnemiopsis leidiy, arată ca o meduză (dar nu este) și se hrănește în special cu icrele peștilor. Acest animal pătruns prin apele de balast ale navelor în Marea Neagră în anii ’80 este principalul vinovat pentru colapsul pescuitului, urmat de pescuitul industrial agresiv fără o bază științifică reală.

Algele macrofite, acelea pe care le vedem cu ochul liber și care la fiecare final de ciclu de dezvoltare deranjează cel mult estetic turistul aflat în vacanță la plajă sunt parte a unui proces de refacere a ecosistemului. Vă reamintesc că în anii 80-90 și chiar începutul secolului XXI se produceau anual sau chiar de mai multe ori pe an fenomene cunoscute sub numele de înflorire algală.

Scăderea aportului de nutrienți vegetali din apele aduse de Dunăre, ca urmare a recesiunii economice a statelor din bazinul său hidrografic (agricultura, industria și alte activități economice conexe au fost mult reduse odată cu schimbările politice și sociale de la începutul anilor ‘90) a fost un respiro benefic pentru Marea Neagră. Algele aruncate de valuri la țărm sunt un semn de însănatoșire al ecosistemului și nicidecum unul negativ.

Dispariția navelor de pescuit a ajutat refacerea stocurilor de pești pelagici (care trăiesc în masa apei, în largul mării). În schimb o serie de specii de pești demersali, asa cum este calcanul spre exemplu, ușor de explotat cu mijloace modeste de tipul unei bărci pescărești și unelte fixe, sunt intens explotate astăzi din pacate în mare măsură ilegal și cu consecințe dintre cele mai serioase și asupra altor specii care devin captură complementară așa cum se întâmplă cu delfinii.

Marea Neagră încă suferă de pe urma poluării chimice din trecut la care se adaugă aportul, e adevărat mult mai scăzut, de astăzi. Principalii “furnizori” de poluare chimică sunt fluviile tributare. Cum spuneam lista e lungă, dar propun să ne oprim la aceste probleme care au ponderea cea mai ridicată.

1914262_101815439835381_5483847_n

Derulați programul Oceanic-Club – „Delfinii în criză”, început prin 2007. Ce ați aflat până acum? Ce anume pune în pericol delfinii din Marea Neagră?

Între 2007 și 2012 am investigat toate carcasele de cetacee eșuate pe litoralul românesc al Mării Negre. A fost etapa de investigare directă, cea mai la îndemână, pentru a identifica acele cauze nenaturale pentru care mor delfinii în partea de vest a bazinului pontic. Dintre cele 407 carcase investigate au fost stabilite cu precizie cauzele morții în 378 de cazuri. În concluzie, principala cauză o reprezintă plasele pescărești atât cele active cât și cele pierdute sau abandonate în mare care deși nu mai sunt utilizate duc la fenomenul cunoscut în lume sub numele de “ghost fishing” – pescuitul fantomă. La acesta se adaugă pericolul unor boli contagioase cu răspândire rapidă și letale pentru cetacee.

În prezent în cadrul programului “Delfinii în criză! – Dolphins in distress!” din 2013 am început studiile asupra comportamentului și distribuției spațiale a cetaceelor din bazinul de vest al Mării Negre. În premieră națională dar și la niveul țărilor riverane, S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club a început monitorizarea acustică sistematică a cetaceelor. În paralel am început construcția unei baze de date cu imagini în scopul foto-identificării indivizilor pentru a putea în câțiva ani să avem o estimare realistă și solidă atât a numărului de exemplare cât și a locurilor pe care fiecare grup de cetacee le frecventează.

Câți delfini mai sunt acum în Marea Neagră? Cum a evoluat acest număr în ultimii douăzeci de ani?

Estimările existente nu au în opinia mea personală un fundament științific solid. Și asta pentru că nimeni nu a făcut o investigație reală la nivelul întregului bazin maritim. Se spune în unele rapoarte statistice oficiale că în apele Mării Negre ar mai fi aproximativ 100.000 de exemplare din toate cele 3 specii. Dacă vom compara această cifră cu estimarea de la nivelul anilor 1960-1965, de 2.000.000 de exemplare, putem spune că situația nu este deloc “roz”.

Important este că resursele piscicole din masa apei, așa cum spuneam și mai devreme, la nivelul apelor marine românești au o tendință de refacere ceea ce a atras în ultimii 5-6 ani un număr mai mare de delfini la coasta românească. Acest fapt însă nu ne oferă garanția că efectivele sunt acum în creștere.

1914262_101439946539597_2088917_n

Ce alte specii sunt în pericol?

Cele mai multe dintre speciile de pești cu valoare economică încă nu au stocuri vabile pentru exploatare la scară mare. Speciile demersale ( acelea care trăiesc pe fundul apei ) sunt cele mai supuse presiunilor: calcanul, 6 dintre speciile de guvizi (pescuiți astăzi ilegal cu dispozitive numite cuști), rechinul de Marea Neagră (câinele de mare), pisica de mare etc. Alături de pești, specii de alge perene (Cystoseira barbata) sau plante superioare marine (Zostera sp.), crustacee, briozoare, policheți, deși sunt într-o ușoară regenerare nu se poate spune că pericolul a trecut.

Care sunt principalele surse de finanțare ale organizației?

Contribuția directă materială a membrilor, contractele de cercetare sau consultanță (acestea mai ales în afara României) și într-o măsură mai mică sponsorizările. În anii 2013-2015, o pondere importantă a avut-o și finanțarea primită în cadrul programului de cooperare Elvețiano-Român, fiind singura finanțare din fonduri publice (Guvernul Elveției) pentru un proiect (Delfini și Oameni) implementat de organizația noastră. Mai adăugăm drepturile de autor pentru imagini foto și video, închirierea echipamentelor și vehiculelor de care dispunem… și avem un tablou complet al veniturilor S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club.

Mi-ați spus ce face ONG-ul dumneavoastră pentru Marea Neagră. Ce face însă statul român pentru ea? Considerați că este de ajuns?

Destul de puțin. E adevărat că și resursele sunt limitate. Dar personal cred că ar putea fi mai bine administrate. Pentru a putea “trata o boală” cel mai important prim pas este să stabilești un diagnostic corect și fidel realității. Acest lucru îl face cercetarea. Și tot ea vine cu soluțiile de aplicat. Nu pot să înțeleg spre exemplu de ce este nevoie de 3 entități, toate cel puțin cofinanțate  dacă nu integral  finanțate de la bugetul de stat care se ocupă de cercetare marină: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marină “Gr. Antipa”; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină Geo Eco Mar și laboratorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral. Toate trei au cel puțin câte o navă la Marea Neagră. Niciuna însă nu are suficiente resurse pentru a organiza activități pe mare constant. Toate aceste nave costă și atunci când stau pe loc. Dar poate sunt eu incapabil să înțeleg rațiunile existenței a trei entități de cercetare pentru 200 de kilometri de deschidere la mare. Poate sunt eu absurd.

La nivel legislativ, s-au adoptat acorduri internaționale și directive europene… din păcate prea puțin sau prost puse în practică. Poliția de frontieră este punctul mai optimist al răspunsului la acestă întrebare. Cel puțin sub aspectul combaterii braconajului piscicol de către nave străine, în ultimii ani, se pare că s-a înregistrat un progres.

1914262_101439473206311_4429593_n

Spuneți-ne ceva despre Marea Neagră ce credeți că știe puțină lume.

Am să profit de această întrebare pentru a repeta povestea numelui Mării Negre. Aceasta deoarece sunt mult mai răspândite miturile false, uneori de-a dreptul aberante, privind originea numelui Mării Negre. Numele său are o provenienţă care se pierde în negura istoriei popoarelor care au stăpânit-o şi au locuit în jurul ţărmurilor ei. Istoricul Strabon aminteşte că grecii antici numeau bazinul Mării Negre ”Axenos” (inospitalieră), din cauza frecventelor furtuni care bântuiau această mare. Mai târziu, când grecii au cunoscut mai bine Marea Neagră şi au fondat coloniile de-a lungul coastelor sale, au denumit-o Euxinus (ospitalieră), iar romanii în secolul I î.e.n., au compus cuvintele greceşti Pontos (mare completă) cu Euxinus, dând numele de Pontus Euxinus (mare ospitalieră). Herodot povestește că grecii au numit-o așa după ce, călătorind pe mare în drumul spre coloniile lor de pe actualul țărm românesc și rămânând fără rezerve de apă de băut, când ajungeau aici spre sfârșitul călătoriei, în sezonul de primăvară, datorită viiturilor Dunării care aducea apă dulce ce se menținea în stratul de suprafață, puteau bea apa din mare. Era singurul loc cunoscut de ei unde acest lucru era posibil.

Numele de “Neagră” este cel mai probabil să fi fost impus de turci în perioada celor câteva secole de dominație otomană a țărmurilor sale. Turcii ca și alte popoare din regiune (inclusiv românii) asociau punctelor cardinale denumiri care reflectau tonuri de lumină și culoare sau condiții meteorologice dominante. Astfel, așa cum românii numesc nordul Miază-Noapte și sudul Miază-Zi, și turcii, raportându-se la centrul imperiului lor, au numit mările înconjurătoare după același principiu. Marea Neagră se afla la nordul imperiului, locul întunecat de unde vine frigul, Marea Mediterană, care se află în sudul centrului vechiului Imperiu Otoman, este denumită și astăzi Ak Deniz care se traduce prin Marea Albă.

Acum câțiva ani, într-o vacanță la mare la Tyulenovo, Bulgaria, am avut o discuție cu niște prieteni despre existența focilor în Marea Neagră, în trecut. Unii spuneau că au fost, alții, că nu. Lămuriți, vă rog, această dilemă. Cum au dispărut, dacă au existat?

Focile Mării Negre Monachus monachus albiventer au existat inclusiv la coastele românești de astăzi. Ultima a fost capturată accidental în carmace la Sfâtu Gheorghe în 1966. Ultima mențiune a unui exemplar în viață datează din anul 1971 de pe costele Turciei. De atunci, acest mamifer nu a mai fost semnalat cu date certe. Au dispărut pe fondul invaziei umane a habitatului lor, pescuirii accidentale în unelte pescărești dar și ca urmare a unei vânători intensive între cele două războaie mondiale pe toate coastele Mării Negre.

Rechini în Marea Neagră cât de mari sunt? Sigur mulți cititori vor să știe.

Rechinii Mării Negre mai sunt cunoscuți și sub denumire de câini de mare. Squalus acanthias nu depășește 1-1,05 metri. Total nepericulos pentru om este o specie sfioasă ce trăiește în mod uzual la adâncimi mai mari de 20m și părăsește zona deîndată ce simte prezența umană. În 26 de ani de scufundări în apele românești ale Mării Negre (peste 2,8 luni petrecute sub apă dacă adunăm numărul de ore de scufundare pe care le am la activ) am avut plăcerea să îl întâlnesc doar de două ori pentru foarte scurte momente.

Care sunt cele mai periculoase specii pentru om din Marea Neagră?

Acesta este poate unul dintre cele mai atractive aspecte ale Mării Negre pentru pasionații scufundărilor autonome din lumea întreagă. Nu deține specii periculoase pentru om în adevăratul sens al cuvântului.

Dacă vorbim despre basmele vehiculate uneori de presă de tipul “peștele dragon” sau “meduzele otrăvitoare” acestea pot fi cel mult periculoase pentru suferinzii cronici de boli cardiace, epilepsie, pentru persoanele foarte vârstnice sau copiii mici cu alergii de tot felul. În realitate Trachinus draco (dracul de mare) are un spin pe înotătoarea dorsală pe care dacă ai ghinionul extraordinar să calci, te va durea destul de tare pentru câteva ore, dar … cam atât. Meduzele din Marea Neagră, pot în cel mai rău caz să provoace o senzație urticantă de scurtă durată care poate fi atenuată prin spălături cu oțet.

De ani de zile există discuții referitoare la camparea pe plajele din Corbu și Vadu. Nu este legal, nu cred că a fost vreodată, dar autoritățile au permis camparea. Acum, recent, de un an-doi, au început să acționeze, dar oameni care campează de ani buni pe plajele acestea sunt confuzi. Mai ales că la doi pași de plaja din Corbu s-a construit un hotel. Care este poziția dumneavoastră referitoare la modul în care sunt gestionate plajele Vadu și Corbu?

Plajele din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării ar trebui să rămână locuri în parte neatinse , pe care să se desfășoare doar activități de plimbare pedestră, velo (biciclete) sau ecvestră (cai) pe trasee bine stabilite și delimitate pentru observarea naturii și recreere și nimic mai mult.

A afectat/afectează camparea pe plajele din Vadu și Corbu biosfera? Cum anume?

La fel cum atmosfera este învelișul de gaze al planetei, hidrosfera este învelișul de apă al Terrei, Litosfera este învelișul său de roci, Biosfera este suma tuturor entităților vii și a asociațiilor dintre acestea care înconjură Pământul. Spun asta pentru a înțelege mai bine noțiunea de bioferă pe care majoritatea lumii o folosește complet eronat. Deci: camparea de pe plajele Vadu și Corbu afectează prea puțin biosfera în ansamblul său. Rezervația Biosferei Delta Dunării și bidiversitatea regională în schimb: DA.

Mai întâi pentru că oferă un argument celor ce vor să investească în beton chiar în zonele respective, spunând : “oricum distrug ăștia cu corturile toată zona, dom’le”

Apoi pentru că numărul mare de corturi și implicit vehicule asociate acestora distrug puțin câte puțin în fiecare zi, reducând suprafețele naturale ocupate de populațiile unor specii de plante endemice ( care trăiesc numai în zona litorală a deltei cu bancuri de nisip), făcând loc unor plante mai puțin pretențioase invazive, pe care le găsim la orice margine de drum.

La Vadu și la Corbu atunci când intri în apa mării în banda de nisip aflată exact acolo unde se sparg valurile, atunci când calci, simți încă furnicăturile provocate de mișcarea a sute de crustacee minuscule (Pontogammarus maeoticus) care trăesc fix aici. Printre altele sunt principalii responsabili de consumarea algelor moarte ajunse la țărm, dar nu numai. Acum câteva zeci de ani senzația asta o aveai și la Mamaia. Numai că simpla călcătură a milioane de picioare umane în fiecare an, mai multe luni pe an, zi de zi , a făcut ca ele să dispară de aici. Asta se va întâmpla și la Corbu și Vadu. Iar lista poate continua nestingherită. Am obosit însă, să tot repet. Mă simt precum călugărul care se miră de ce enoriașii lui surzi nu vin la slujbă atunci când bate el toaca. M-am obișnuit că efortul în sensul educării la scara pe care o poate face un ONG cu câțiva oameni este risipă de energie în condițiile în care sistemul educațional național e complet depășit și are o mare doză de neprofesionalism și fățărnicie față de problemele mediului înconjurător.

Din ce am citit pe rețelele de socializare și în interviuri date presei, reiese că activitatea dumneavoastră nu se rezumă la Marea Neagră. Călătoriți mult, ați văzut lumea întreagă. Vă implicați și în alte cauze, vă rog povestiți-ne despre câteva despre ele.

Da, suntem o echipă cu mari valențe internaționale. Pentru că știința nu doar explică și oferă soluții dar mai are o particularitate: poate să unească oameni. Vă recomand cartea despre care am vorbit și la începutul interviului : “Bivuacuri sub semilună”. Ea este povestea primilor 7 ani ai frumoasei prietenii dintre o organizație neguvernamentală și un mare muzeu din România: S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club  și Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” care a condus la dezvoltarea “ambițiilor” noastre internaționale. Chiar îmi e foarte greu să mă limitez la câteva rânduri atunci când vorbesc despre cetaceele Mării Negre sau la programele noastre din Mediterana, Africa, Orientul Mijlociu sau Asia (deocamdată).

Am citit că ați dat mâna cu Jacques-Yves Cousteau. În ce circumstanțe l-ați întâlnit?

În 1994, în timpul vizitei din România. Apoi am avut numeroase contacte cu aprope toți membrii marcanți ai vechii echipe de pe Calypso, în Franța. Corespondez și astăzi ocazional cu Jean Michel Cousteau (fiul său) , iar când se nimerește să fie la Toulon atunci când trec pe acolo am privilegiul unor întâlniri memorabile.

20160426_132518

Ați avut oferte din Franța, Belgia, SUA. Ați rămas în România. Ce v-a convins?

Astăzi nu contează prea mult unde te afli atâta timp cât îți dorești și faci ceva în direcția îndeplinirii planurilor într-un anumit domeniu. Câtă vreme pot circula liber, pot face cercetare, pot comunica cu oricine îmi doresc din orice colț al planetei voi putea rămâne aici. Mă leagă atașamentul natural față de locul nașterii, părinți, prieteni, peisaje. Mă motivează acei oameni care performează și pe care îi descopăr. Sunt rari și puțini dar zău că merită efortul. De curând am descoperit adolescenți care la ora asta promit mult. Au capacitate și de peste un an de zile perseverează. Poate că sunt și puțin atașat de simțul apartenenței naționale deși îmi place tare mult ideea unei societății umane globale, educate și vizionare. Și mai e construcția asta numită Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin “Oceanic-Club” care, iată, la 28 Februarie 2017 împlinește 25 de ani de existență și nu doar de existență.

CITAT: “Mă simt precum călugărul care se miră de ce enoriașii lui surzi nu vin la slujbă atunci când bate el toaca.” Răzvan Popescu, biolog marin

3 recommended
comments icon 0 comments
9 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andreea Pocotilă