Scriitoarea britanică care s-a mutat la poalele Carpaților: „Într-un fel, m-am întors acasă, dar în România”

2- 6 vizualizari


Lumea pașnică a satului românesc este o atracție nemaipomenită pentru străini, în special pentru britanici. De altfel, Prințul Charles a popularizat foarte mult frumusețea rurală din Transilvania, care a devenit, în ultimii ani, o destinație tot mai populară printre aceștia. Dar sunt expați care au vizitat România dinainte ca prezența prințului Charles să declanșeze o mediatizare puternică a țării.

Recent, am avut plăcerea să o cunoaștem pe scriitoarea Arabella McIntyre-Brown, stabilită de mai bine de cinci ani în România, în satul Măgura, în Munții Piatra Craiului. Arabella este un personaj excentric, ar spune vecinii săi, și o continuă sursă de fascinație pentru ei. În primul rând, este britanică, în al doilea rând, s-a mutat într-un sat din România, în al treilea rând, este o femeie trecută de prima tinerețe care nu este măritată și nu are copii. Când a venit la ei în sat, vecinii erau nedumeriți de toate acestea, a povestit Arabella, vizibil amuzată de situație. În afară de priveliștea frumoasă, de natură și de atmosfera care îi aduce aminte de copilărie, Arabellei îi place foarte mult comunitatea din sat, a povestit ea într-un interviu acordat Viitorului României, cu ocazia unei vizite la București.

Arabella predă „creative writing” (scriere creativă – n.m.) pentru elevii de la câteva licee de top din Capitală, dar și pentru adulții interesați, și are prieteni expați aici pe care îi mai vizitează, dar spune că nu va mai putea locui niciodată la oraș, preferând liniștea satului. Lucrul acesta se datorează faptului că a avut o copilărie la țară, în Marea Britanie.

„Am simțit că am revenit acasă”

„În satul în care am crescut, oamenii se asemănau foarte mult cu oamenii de aici (Măgura –n.m.). De asemenea, plantele, animalele… aici regăsesc toate lucrurile acelea, ba chiar mai mult, fiindcă fauna și flora sunt și mai bogate. Din prima zi în care am venit la Măgura am simțit că am revenit acasă”, ne-a povestit ea.

De asemenea, scriitoarea este încântată de atmosfera din comunitate și spune că noțiunea de „vecin” este cu totul alta la sat decât la oraș.

„Am locuit în Londra și în Liverpool și niciodată nu am știut cine sunt vecinii mei, poate unul-doi, dar nu interacționam cu ei. Aici, când am venit, vecinii și-au arătat imediat interesul, au venit la mine în vizită, mi-au adus lucruri gătite de ei, mi-au spus că oricând am nevoie de ceva, pot conta pe ei, că suntem vecini”, spune scriitoarea. Acum, înțelege destul de bine limba română și pronunță cu un accent aproape perfect, însă nu vorbește fluent.

arabella 1

Arabella a lucrat ca garderobul lui Ingrid Bergman

Cum a fost copilăria dvs? De ce vă amintește Măgura de acei ani?”, am întrebat-o.

„Când eram mică, locuiam cu familia într-o casă mare și eram lăsată să alerg, să fiu liberă. Alergam de nebună prin livezi și păduri, făceam năzdrăvănii, asta  când nu mă duceam la școală. Așa a fost viața mea la început. Părinții nu știau pe unde sunt”, a povestit Arabella.

Viața ei s-a schimbat, însă, când avea doar 10 ani. Compania la care lucra tatăl ei a dat faliment, iar familia a pierdut totul atunci, inclusiv casa în care locuiau, iar tatăl a părăsit-o pe mama ei și pe copii.

„A fost unul dintre cele mai dificle momente din viața mea, a trebuit să plec de acasă. Într-un fel, toată viața am încercat să mă reîntorc acolo și acum am reușit, dar în România. E minunat”, își amintește Arabella.

Viața ei s-a schimbat după ce a terminat școala, când a reușit să se angajeze la un teatru, pe timpul verii, unde a cunoscut mari actori ca Lauren Bacall, Gene Kelly sau Ingrid Bergman.

„Primul meu job a fost de secretară la un birou de avocatură. Am plecat de acolo să mă angajez la Chichester Festival Theatre, ca asistent la garderobă, pe timpul verii. A fost fantastic. Aveam doar 19 ani. Am cunoscut-o pe Ingrid Bergman, în fiecare seară mă întâlneam cu ea să-i duc o mânușă pe care trebuia să o scoată de pe mână în timpul spectacolului și conversam pentru cinci minute. Era o persoană modestă, fără aere de divă, vorbea cu toți oamenii implicați în realizarea spectacolului”, își aduce aminte Arabella.

La vremea aceea, spune ea, nici nu prea știa ce voia să devină în viață, dar era convinsă că viitorul ei este legat de lumea teatrului pe care o îndrăgea atât de mult.

„Teatrul e un mediu fascinant în care să înveți despre viață. Am învățat, spre exemplu, că oamenii mari nu sunt atât de siguri de abilitățile și talentul lor pe cât ai crede. Am învățat că este normal să fii nesigur, să nu știi lucruri și să recunoști asta”, a povestit Arabella. Lecția aceasta a însemnat mult pentru ea, având în vedere că a refuzat un loc la Universitatea Cambridge ca student din lipsă de încredere.

Deși a crezut inițial că va rămâne în teatru, viața a dus-o în altă direcție, spre jurnalism mai întâi și după 10 ani de presă, a început să scrie cărți.

După 10 ani de presă s-a apucat de scris cărți

„Am învățat totul din mers, nu am avut o educație formală în acest sens. Nu știam nimic despre presă când, în 1991, m-am trezit editor la o revistă de business. Dar m-am descurcat, mi-am dat seama că genul acesta de muncă mi se potrivește cel mai bine. Ca jurnalist, vezi, înveți și descoperi lucruri la care majoritatea dintre noi nici nu ne gândim. Am avut și norocul să dau peste niște oameni deosebiți, persoane care tratau de la egal la egal și pe femeia de serviciu. Manageri pentru care conta contribuția fiecărui om din companie și care aveau geniul de a înțelege că toți din firmă au aceeași importanță. Când le arăți oamenilor respect, te adoră fiindcă îi tratezi ca pe niște ființe umane, ceea ce sunt, evident, doar că în societate întâlnim deseori o atitudine lipsită de respect față de cei mai dezavantajați”, a povestit Arabella.

IMG_1236 me writing in snow

La începutul anilor 2000, a renunțat la presă și a intrat într-o colaborare cu un fotograf, iar împreună au realizat o carte despre Liverpool, orașul în care locuiau – „Liverpool, the first 1.000 years” (Liverpool, primii 1.000 de ani –n.m.). Cartea a avut un mare succes, a reușit chiar să depășească „Harry Potter” pe lista de bestselleri, în Liverpool.

„A fost fantastic, am depășit Harry Potter și Stăpânul Inelelor! Țin minte că treceam zilnic pe lângă o librărie și pe zi ce trecea vedeam cum urcă, în clasamentul din vitirină, cartea mea. Era extraordinar. Când vedeam oamenii că o cumpără, era extraordinar pentru mine. Am vândut 4.000 de copii în 40 de zile”, spune Arabella. Asta a fost prima carte, dar munca nu s-a oprit aici, cei doi au continuat colaborarea și pentru alte proiecte.

În  Transilvania și-a regăsit locul

„Am locuit în Liverpool vreme de 20 de ani și mi-a plăcut foarte mult, dar am știut că acela va fi ultimul oraș în care voi mai locui vreodată. Am plecat în urma unor circumstanțe tragice. Într-o perioadă de aproximativ 14 luni, am pierdut cinci membri ai familiei, prima a fost sora mea și ultima persoană pe care a pierdut-o atunci a fost mama mea. M-a terminat. Mi-a răscolit amintiri din copilărie și am avut o cădere psihică. Am încercat să continui, dar era prea dificil să fac orice. Într-un sfârșit mi-am dat seama că trebuie să plec, așa că mi-am vândut casa și am plecat din Liverpool. Aveam deja casa din Transilvania, o cumpărasem după ce am venit aici în vacanță, asta la un timp după ce murise sora mea. E o casă simplă, din lemn, dar are cea mai frumoasă priveliște din lume, am Piatra Craiului pe o parte și Bucegii pe cealaltă. E incredibil de frumos”, a povestit Arabella, cu un dor de casă în glas.

Acum lucrează la o carte despre viața la sat în Transilvania, despre experiența de a trăi aici, care va fi publicată la editura ALL în România după care va ajunge și în Marea Britanie.

IMG_2778 three cats on chair

„Cartea e despre viața din Măgura, despre faptul că ai timp să stai, să observi natura din jurul tău. Asta îmi place foarte mult, să observ comportamentului animalelor și viața socială pe care o duc și care este foarte complexă, lucru pe care oamenii nu îl văd fiind prea grăbiți și preocupați de ale lor. Dacă am sta să ne mai uităm în jur, am observa că animalele au comportamente foarte similare cu ale noastre, doar că le comunică în alt limbaj. Singura diferență între noi și ele este violența. Omul face rău din voință, nu din necesitate”, a explicat scriitoarea.

Arabella se consideră foarte norocoasă că a ajuns aici și spune că se bucură foarte mult de independența pe care o are în viață, acum.

CITAT: „În viață trebuie să te miști, cel mai periculos lucru este să te pierzi în familiar și în confort. Mulți preferă să rămână în situații de viață imposibile decât să-și ia inima-n dinți și să schimbe ceva.” Arabella McIntyre-Brown.

Fotografii din arhiva personală Arabella McIntyre-Brown.

2 recommended
comments icon 0 comments
6 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ioana Nicolescu


Bookmark?Remove?

Directorul Medical al Institutului Fundeni: „Am ales medicina internă pentru că te face să te gândești că toate cazurile care nu pot fi rezolvate ajung aici”

-

Institutului Clinic Fundeni este primul loc din țară unde au fost realizate transplanturi hepatice în România și spitalul care se îngrijește de majoritatea pacienților români cu probleme hepatice. Mii de pacienți vin să se trateze aici în fiecare an, iar princ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Alpinistul Alex Găvan: „Dacă ai sufletul și mintea deschise, cu fiecare experiență pe care o trăiești pe munte, poți spera că ai urcat încă un munte din interiorul tău”

-

În sporturile de performanță, românii au reușit să cucerească titluri mondiale și olimpice la mai multe categorii, cele mai notabile în gimnastica feminină, în scrimă, handbal și tenis. Sunt sporturi jucate într-un mediu controlat, după niște reguli anume și p... Mai mult »