Activistul de mediu Gabriel Păun, coșmarul companiilor care nu respectă pădurea și animalele

- 3- 21 vizualizari


Dacă vrei să te întâlnești cu Gabriel Păun, activist de mediu, o să primești variante de genul: „pot de la 10.30, dar la 11.45 părăsesc orașul. Sau seara, de la 17.30 la 18.30, că trebuie să merg la o gală și apoi plec din țară.” Fost coordonator de campanii la Greenpeace și director campanii internaționale la Vier Pfoten, a fondat în urmă cu un an organizația de protecție a pădurilor Agent Green. Astfel, astăzi poate să țină o conferință de presă despre tăieri ilegale de păduri, iar mâine să poarte o negociere în spatelor ușilor închise cu  o companie producătoare de ciocolată care folosește ouă de la găini crescute în cuști. Iar în altă zi poate să urmărească un transport suspect de lemne prin pădure sau să ceară explicații la poarta unei fabrici de procesare a lemnului, iar peste două zile poate să fie într-o altă țară, intrând prin efracție într-o fermă în care animalele sunt crescute în condiții mizere. În investigațiile prin care a demascat practici ilegale și imorale ale marilor companii, Gabriel Păun a fost bătut, sechestrat, s-a ales cu ochi vineți și mâini rupte. Putea să fie mult mai rău, spune el: “Ori am șapte vieți, ori noroc chior. 

Reporter: Cum arată o săptămână din viața ta de activist de mediu? De exemplu, ce ai făcut în ultimele două săptămâni?

Gabriel Paun: Foarte multă muncă, aproape deloc timp liber. Dar nu mă plâng, pentru că îmi place, fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Ultimele două săptămâni au fost săptămâni de foc pentru o campanie de care mă ocup, cea de protejare a ultimelor păduri virgine din România. Am încercat să internaționalizez problema pădurilor din România, am tras semnale de alarmă la Bruxelles, în sfârșit ne-a răspuns Comisia Europeană, care se implică tot mai mult și a dat și un ultimatum României, care a scăpat de sub control tăierile ilegale. În mod oficial, se recunoaște că media pe ultimii șapte ani de tăieri ilegale a fost 8,8 milioane de metri cubi de lemn ilegal. Adică o treime din tot lemnul tăiat este ilegal, și se pare că autoritățile din România sunt în continuare relaxate.

R: Ai lucrat la Greenpeace în trecut, până recent și la Vier Pfoten, apoi ai fondat ONG-ul pentru protecția pădurilor Agent Green. Nu te-ai limitat la un singur domeniu.

G.P.: Eu am o problemă, iubesc, deopotrivă, oamenii, animalele și pădurea. Și nu există încă o organizație care în statut să le apere pe toate. Mi-am făcut școala la Greenpeace, dar am plecat pentru că nu cred în structuri mari și birocratice, cred că în structuri mici, simple și eficiente. De aceea am inventat, împreună cu un grup mic de oameni, Agent Green, care este o corcitură între organizație de lobby și una de acțiune. Practic, le face pe toate.

R: De unde vine finanțarea?

G.P.: Nu există o finanțare dominantă, ci mai multe finanțări mai mici. Din fericire, oamenii din România încep să doneze. Sunt banii pe care ni-i dorim cel mai mult, pentru că ne dau independența maximă. Apoi, mai sunt finanțări de la fundații din România, Germania și Norvegia. De la firme, e mai delicat. Am acceptat numai atunci când obiectul lor de activitate nu interferează cu al nostru și când nu vor vizibilitate. Dacă încearcă să ne direcționeze activitatea sau au o istorie neagră, îi eliminăm din start.

R: De câte ori te sun, tu ești în altă țară, uneori pe alt continent.

G.P.: Am ajutat, în ultimii ani, până recent, o organizație internațională pentru bunăstarea animalelor, Vier Pfoten. Am fost director de campanii, responsabil pe toți angajații din campanii din toate țările. Vorbim de o echipă de aproape 40 de oameni și un portofoliu de campanii pe animale de fermă, animale sălbatice, animale de companie și pe animale testate în laborator. Țările pe care a trebuit să le coordonez au fost din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda, Elveția, Germania, Austria, Franța, Ungaria, România, Bulgaria, Africa de Sud, Vietnam, Australia…

R: Cum reușești să te împarți?

G.P.: Ăsta a fost mai mult un job de management și strategie. Practic, am creat o echipă de oameni cu competențele potrivite, care să fie capabili să înțeleagă o lege, să o scrie, să o promoveze, să discute un presa, cu un politician, cu consumatorul, cu bunica, cu oricine. Și să știe să investigheze. Cred foarte mult în poziția de leadership, nu de șefie. A fi șef e simplu, dar a fi lider, adică a munci alături de echipă, duce la cele mai multe rezultate. De fiecare dată când am pregătit o campanie și am dat prioritate unei țări, m-am dus acolo alături de echipă să împingem lucruri împreună.

mschick_schluess_1

R: Care sunt campaniile în urma cărora au venit cele mai multe satisfacții?

G.P.: Cea mai mare bucurie a mea pe anul acesta este salvarea pădurii virgine Coșava Mică. 733 de hectare de pădure cum a făcut-o mama natură, neatinsă, s-a format în era glaciară și nu s-a mai atins nimeni de ea. 733 de hectare înseamnă cam 1.500 de stadioane de fotbal. Nu avea niciun statut de protecție, Romsilva refuza să o introducă într-un parc național sau să o bage în patrimoniu UNESCO. Apoi, după o campanie a Agent Green, recent a venit cel mai frumos cadou, s-a decis să nu se mai intervină timp de zece ani la Coșava, să nu se mai taie. O decizie a Romsilva, la presiunile Agent Green. Sau campania de acum cinci-șase ani, când am explicat ce înseamnă ștampila de pe ou, cu cifrele alea 0, 1, 2, 3. Mulți credeau că e ceva mistic. Le-am explicat că exista o directivă europeană, care era și la noi, și că ele însemnau așa: 0 – ou de la găina crescută în sistem ecologic, 1 – în aer liber, dar nu certificat bio, 2 – hale la sol, și 3 – în cuști. Lucrurile s-au schimbat instant în România în momentul în care am expus treaba asta. Pe vremea aia eram freelancer la Vier Pfoten.

R: Ideea campaniei a fost a ta?

G.P.: Clar. Astea sunt cele mai ușoare campanii, când ai o legislație la îndemână și o ai etichetată pe produs, iar consumatorul poate să ia o decizie educată. Și campania s-a extins în multe țări. Poate puțini știu că un român a reușit să convingă foarte multe companii să renunțe la ouă de la găini crescute în cușcă. Cum a fost ciocolata Toblerone, care e fabricată doar în Elveția, o țară în care crescutul găinilor în cușcă e interzis din 1981. Dar o investigație pe care am făcut-o a arătat că foloseau ouă din import, de la găini crescute în cușcă. După o negociere grea, i-am convins, a fost un cadou frumos de sfârșit de an de atunci. Și am continuat cu multe alte companii de dulciuri, de paste, sosuri. Treptat, am convins, împreună cu echipa, cam 100 de companii să renunțe la ouăle de la găini crescute în cuști. Și a mai fost tot pe animale de fermă, campanie pe iepuri. În Europa se consumă foarte multă carne de iepure, și nu iepuri sălbatici, ci crescuți în condiții intesive de fermă, în cuști, care nici nu se pot roti în jurul cozii, stau în condiții infecte, în întuneric, în atmosferă plină de amoniac. Mie mi s-a părut revoltător ca o țara ca Germania, care e motor economic european, să țină iepuri în asemenea condiții. Am făcut investigații alături de colegi, prin 2010-2011, în toată Germania, am expus masiv știrea, și consumatorii au renunțat, din proprie inițiativă, să mai cumpere. Nu complet, dar suficient cât mai mulți fermieri și supermarketuri să intre în colaps. Și apoi am pregătit standarde conform cărora să fie crescuți, pentru că oamenii vroiau să mănânce în continuare iepuri, dar nu crescuți în condiții de genul ăla. Finalitatea a fost ca în toată Germania să nu se mai vândă carne de iepure crescut așa. Acum piața merge pe un standard nou, iepurii sunt acum crescuți în hale cu fân, iarbă, au suprafețe mari. Nu vorbim acum de o lume ideală în care oamenii nu mănâncă animale, ci de una în care oamenii tratează animalele cu empatie și respect. Dacă ei decid singuri că nu trebuie să mai mănânce carne, foarte bine, dar nu trebuie să îi forțeze nimeni.

IMG_9405

R: Tu mănânci carne?

G.P.: Eu nu am mâncat carne trei ani, acum am decis să am o dietă echilibrată în care, dacă am acces la carne de animal crescut în condiții bio, certificat, o dată pe săptămână, o dată pe lună, mănânc. Nu știu dacă e bine, dacă e rău, e decizia pe care am luat-o eu, pentru mine.

R: Hai să mergem puțin în trecutul tău, mai știi când ai făcut primii pași spre activism?

G.P.: Cred că m-am născut cu dorința de a face ceva pentru animale și pentru mediu. Cea mai veche amintire pe care o am e de când tatăl meu m-a dus undeva în pădurile de pe la Postăvarul și acolo am auzit primul urlet de lup.

R: Unde te-ai născut, unde ai copilărit?

G.P.: În București, cu tatăl valah și mamă ardeleancă, amândoi telegrafi. Tata, român, mama, amestec de ungur cu german. Am trăit în București, dar toate vacanțele în Satu Mare. În București am făcut Liceul Caragiale, clasă de biologie-chimie. Iar apoi Facultatea de Ecologie, și master în ecoturism.

R: Care a fost primul tău job?

G.P.: A fost haios, în momentul în care am luat licența la facultate, am primit un telefon, în aceeași zi, de la o organizație care era atunci foarte activă, Eco Sens. Nu mai există acum, că a murit fondatorul, dar a fost un vizionar, atunci am discutat pentru prima dată de organismele modificate genetic. În 2005, am început la Greenpeace, cam jumătate de an am fost freelancer. Și apoi, la sfârșitul lui 2008, am plecat. Patru ani, cam atât stau într-un loc, după care, ori cât de bine și de frumos ar fi, cred că e bine să iei noi provocări. Așa și cu Vier Pfoten, de unde am plecat recent, în două săptămâni s-ar fi împlinit cinci ani.

R: Pare să-ți rămână foarte puțin timp liber. Ce faci cu el, totuși, când îl ai?

G.P.: Vizitez parcuri naționale peste tot în lume. La muncă mă lupt pentru ele, în timpul liber mă bucur de ele. Eu, de fapt, chiar locuiesc în pădure, undeva în Munții Alpi, nu contează anume unde. Profit de asta și ies cu câinele meu la plimbare, Silva. Numele nu are nicio legătură cu pădurea. Dar am găsit-o undeva în Munții Retezat, dormind pe o sticlă de bere Silva, lăsată de un turist. Mă dau cu snowboard-ul, de 20 de ani, și îmi place să călătoresc mult, să vizitez mereu locuri noi, și se exploatez culinar, social și natural.

R: Dar pentru viață de familie îți mai rămâne timp?

G.P.: N-am întâlnit femeia care trebuie, dacă asta mă întrebi. Adică o femeie dintr-o bucată, care știe ce vrea.

R: Inclusiv să locuiască în pădure, nu?

G.P.: Glumesc, dar trebuie să fie puternică, să mă provoace. Și înțeleaptă, asta e foarte important.

R: Și care ar trebui să se obișnuiască cu stilul tău de viață. Ai 15 ani de activism, în care ți-ai făcut și prieteni, dar și destui dușmani. Îmi vin  în minte cazul în care ai fost lovit de gardienii unei fabrici Schweighofer și cel al conflictului de la microhidrocentrala de pe Râul Alb, când angajații firmei explotatoare te-au lovit cu picioarele.

G.P.: Astea au ajuns pe sticlă, dar sunt alea multe în care viața atârnă de un fir de păr și poate scapi, poate nu scapi. Ori am șapte vieți, ori noroc chior, cert e că am scăpat. Au fost tot felul, și accidente stupide, mai s-a rupt un acoperiș cu mine și mi-am rupt două mâini, ba m-au prins unii și m-au sechestrat, apoi reușit să scap, după ce fusesem bătut bine. Fiind intrat prin efracție, nu puteam să chem eu poliția.

R: Tipurile astea de întâmplări în ce context au avut loc?

G.P.: Latura asta ține de pregătirea dovezilor înainte să expui o companie, indiferent ce face ea, că vinde organisme modificate genetic, lemn ilegal sau animale torturate. Și ca să le dovedești, adesea tu trebuie să treci de partea cealaltă, practic să fii în ilegitimitate. Avem suspiciunea că o companie a comis o ilegalitate sau o chestie neetică, atunci suntem pregătiți să ne luăm riscuri mai mari. Asta poate să însemne că intrăm noaptea, prin efracție, ori ziua, undercover. Și se mai întâmplă, ori s-a rupt un acoperiș cu mine, ori m-au fugărit unii cu drujba prin pădure… În general, însă, dacă lucrurile scapă de sub control, cred că fuga este cea mai sănătoasă (râde). Nu-mi place să alerg, nu sunt un maratonist, dar, dacă e nevoie, fug de mănânc pământul, asta e clar. Sunt nonviolent, nu pot să ripostez prin violență.

R: În ultimii ani, autoritățile de mediu din România par să fi lăsat treaba mai mult în seama ONG-urilor, de aici și conflicte între ele și reprezentanți ai firmelor, pe teren. Așa este?

G.P.: În principiu, pe subiectele de mediu, avem un minister al mediului de la care ne așteptăm la sprijin, dar nu a fost niciodată așa, din contră. Nu e normal, e chiar jenant pentru o țară.

R: De ce crezi că declicul unora dintre cele mai ample proteste de strada din România au fost subiecte de mediu, cum ar fi Roșia Montană și tăierile ilegale?

G.P.: Nu m-am gândit la asta, dar așa e. Înseamnă că asta contează foarte mult pentru români. Asta îmi amintește de un sondaj de opinie din mai, în care am făcut un inventar al subiectelor de mediu de care sunt preocupați românii, pe locul întâi au ieșit pădurile. Dar oamenii vor și rezultate, s-au cam plictisit de vorbe goale.

CITAT: „A fi șef e simplu, dar a fi lider, adică a munci alături de echipă, duce la cele mai multe rezultate.” Gabriel Păun, activist de mediu

3 recommended
comments icon 0 comments
21 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andreea Pocotilă