Irina Antonie, tânără actriță româncă: “Să muncesc în altă țară? Ca să ce?”

1- 17 vizualizari


Irina Antonie (în plan secund)

Fără să fiu critic, simplu spectator, scriu de ceva vreme cronică de teatru. Îi știu pe actorii din București, ba chiar și pe cei din provincie, chiar dacă ei nu mă știu pe mine. I-am văzut, iar pe unii, după criterii pentru care n-am a da socoteală, am căutat să-i cunosc. Cu puțini am legat chiar prieteșug. Cei mai mulți mi-au rămas străini.

Sunt mulți actori tineri și buni printre noi. Detestând clișeul “Unde ne sunt actorii de altădată?”, am înțeles că e tot de datoria mea să ies cu ei, tinerii și bunii actori, la o masă sau la o cafea și să las între noi un reportofon.

Proiectul “Generația Următoare” nu figurează în planul editorial al niciunei redacții. Ziarist liber, cum sunt, el e doar pe agenda mea. Mă întâlnesc cât de des pot, mai rar decât aș vrea, cu acești oameni. Îi ascult, le pun întrebări chiar și dintre cele mai stupide, fac totul ca să îi cunosc și ca să îi cunoașteți, pentru ca să nu mai puteți spune apoi că n-ați știut.

Pe Irina Antonie am remarcat-o în “cont (r) acte”, la Teatrul Act. Mi-a plăcut fragilitatea ei fizică, dublată de siguranța jocului. În seara aceea de primăvară n-a făcut nicio greșeală. Nici de clipit n-a clipit greșit.  “O profesionistă”, deci, mi-am spus.

Pe 23 mai 2014 am petrecut o după-amiază pe terasa Muzeului Țăranului Român. Am intrat pe internet folosind aceeași parolă, “balaur popescu”, am băut eu o bere, ea o apă plată, și am aflat că: e olteancă, a făcut întâi facultatea de Turism, UNATC-ul l-a terminat abia anul trecut, fiind și laureată la Gala Tânărului Actor HOP cu “Pisica verde”, a prezentat un matinal TV, a jucat în telenovele, e încă recunoscută de recepționerele hotelurilor din țară pentru rolul din “Aniela”, a filmat cu Gheorghe Dinică în ultima zi de filmare din viața actorului, iubește tenisul și îl preferă pe Djokovici lui Nadal, preferă și teatrul filmului. Am aflat și cât poartă la pantof. Pentru ea, și 35-ul e mare!

Am mai văzut-o pe Irina Antonie și în “Hoți” la Național și în “Pisica verde” la Metropolis. Mai joacă și în “Două linuțe” la Godot și în “Hai iu iu nu hey you you” peste tot pe unde este plimbat acest spectacol al lui Radu Afrim – omagiu adus muzicii Mariei Tănase.

Dragi cititori, actrița Irina Antonie, din Generația Următoare și ea.

irinainpisicaverde

Câți ani ai, Irina?
29.

Când i-ai împlinit?
Pe 5 mai.

Taur?
Taur.

E bine să fii așa?
Da.

Cum e femeia-taur?
Nu știu cum e femeia-taur. Știu cum sunt eu.

Cum ești tu?
Când zici că ești actor, oamenii cred că ești nebun.

Și ești? Ești nebună?
Nu cred. Ceilalți oameni spun că sunt amuzantă, dar mie nu mi se pare că sunt chiar așa de amuzantă.  Probabil că sunt mai interesantă. Mă gândesc la prietenul meu care îmi spune mereu “Frate, ești dusă”.

Tu cum te vezi?
Muncitoare, ambițioasă, serioasă. Am devenit prea serioasă din cauza școlii. Îmi notez încontinuu, la repetiții, tot. Un regizor îmi tot azvârlea caietul – “Dar nu mai scrie tot! Ce, nu ții minte?”. “Nu”.

Ai început să uiți?
Asta o am de mulți ani. Iau lecitină forte, nu știu cum să-ți zic.

Și cum de ții minte toate replicile. Nu te-am văzut în niciun spectacol greșind.
Norocul meu e că nu fac film, ci fac teatru și pot să repet. Știi cum fac? Noaptea îmi pun textul pe frigider, cu magneți și repet în loc să dorm. Alți oameni repetă doar la teatru. Asta fac eu noaptea.

Înseamnă că ai un frigider amplu.
Nu, că pun primele cinci scene, apoi le dau jos, le pun pe următoarele și tot așa. Nu te uiți la mine? – nu cred că mănânc prea mult.

Câte kilograme ai?
43.

Și e OK?
E foarte bine.

Ai grijă de tine sau ești mai boemă sau cum?
Am început să am.

De unde ești de fel?
Din Râmnicu Vâlcea.

Ești olteancă, oarecum. Te simți amparținând acestei specii – olteanul?
Nu știu, domnul Condurache (n.m. – Dan Condurache, actor) îmi zice “olteancă nenorocită”.

Ești nenorocită, Irina?
În sensul bun, da, sunt, cred, sper. Mă compară cu Mălăele, că și el e oltean, de la Târgu Jiu. Și de-aia mi se spune “olteancă nenorocită, te bagi peste tot”. Amical, desigur.

Și chiar te bagi peste tot? În câte piese joci acum?
Nu în foarte multe. Păi, la Național, în “Hoți”, la Act, în “cont (r) acte”, la Metropolis în “Pisica verde”, în “Aproape”, la Mignon și nici nu mai știu, nu mai știu (n.r. – interviul a fost făcut pe 23 mai, între timp Irina Antonie face furori în Hei iu iu nu Hey you you, spectacol pe muzica Mariei Tănase, în regia lui Radu Afrim)

Irina Antonie are un frigider gol pe dinăuntru și plin pe dinafară

irinaantonie

Cât de des joci?
În fiecare săptămână.

E mult, e puțin?

E cam puțin.

Poți să faci mai mult?
Aș vrea să fac mai mult.

Și cum e frigiderul?
Gol pe dinăuntru, dar plin de texte pe ușă.

De ce e gol? E greu să fii actor?
Eh, nu e așa de greu.

Financiar. De-aia e gol?
Nu neapărat. Aș minți să zic că n-am să-mi cumpăr o salată din piață. Dar nu am timp, nu mă organizez bine, nici nu-mi place să fac cumpărături sau să gătesc. Mi se pare că e așa de bună mâncare altundeva și că a mea e oribilă, încât… Mănânc un avocado, un ananas, fructe și mai puține legume.

Unde stai?
Pe Calea Floreasca.

Nu e rău.
În chirie.

Chiar și așa.
Stau cu prietenul meu.

Mai mult tu sau mai mult el…
Mai mult el.

Ăsta e avantajul de a fi actriță tânără și frumoasă.
E adevărat. Dar ne cunoaștem de multă vreme, de pe vremea când nu stăteam acolo!

Unde stăteai când ai venit în București?
Am stat în cămin.

În care cămin? Unde are căminele UNATC-ul?
Eu prima dată am făcut o altă facultate.

Ce facultate?
Turismul… Că avea mama agenție și trebuia să.

Ți-ai dat seama că nu era de tine?
Eu mi-am dat seama de mică, de la început, că vreau să fac actoria, doar că eram leneșă, recunosc.  Nu eram nici prea descurcăreață, am vrut să dau la UNATC, dar nu prea înțelegeam eu cum era cu admiterea, credeam că trebuia să fac un film, eram de pe altă planetă.

Și cum se dă la UNATC, trebuie să zici o poezie sau cum?
Acum trebuie să zici trei, înainte trebuia să zici șapte.

Când ai dat la UNATC, când ai intrat la facultatea asta?
Acum patru ani. Am terminat anul trecut.

Ai început un master sau ceva?
Am renunțat. Nu progresam. Și aveam spectacole și era mai important. Să îți dau un exemplu din tenis – dacă tu joci tenis și te duci și la o școală de tenis, dar tu deja ești în primii zece din lume, ți se pare normal să te dea afară de la școală?

Nu.
Despre asta e vorba.  Și de-asta am renunțat. Nu că aș fi eu în primii zece actori din România, dar…

Care e treaba ta cu tenisul?
M-am apropiat prin prietenul meu, care e director la BRD Năstase-Țiriac Trophy.

Am văzut pe facebook că ai fost acolo în fiecare zi, ai fost și la Turneul de la Madrid (n.m. – patronat tot de Ion Țiriac). Îți place tenisul?

Da, mi se pare că e actorie pură, să știi.

De ce?
Am început să-l înțeleg.

Înainte nu aveai treabă cu asta.
Știam de Federer și Nadal și de Hănescu, dar nu știam regulile, cine ia setul, nu că sunt acum expertă, dar mă mai prind. M-am uitat la moment dat un meci între Nadal și Djokovic, cred că era o finală de Australian Open.

Și cine ți-a plăcut?
Nu-mi place Nadal.

Ți-a plăcut Djokovic. Zic și eu.
Da. La început, Nadal pierdea foarte mult și apoi a întors meciul și a câștigat. Atunci mi-am dat seama că era actorie. În momentul în care greșești mintal, atunci pierzi. Noi, la școala de actorie, și îmi cer scuze pentru paranteză, făceam exerciții cu mingi de tenis. Să le trimiți partenerului și el să ți-o trimită înapoi, pentru că intri într-un ritm – și la tenis, și în actorie.

În tenis, adversarul vrea totuși să te învingă.
Și în actorie e o concurență. Mai ales mintală. Și tenisul mi se pare la fel – bazat pe mintal. Noi, actorii, ne sabotăm foarte mult. Dacă am greșit ceva sau nu mi-am adus aminte un cuvânt sau mi se pare mie că nu mi-a ieșit o scenă cum o repetasem, e greu după aceea să-mi revin și să iasă foarte bine. Cum reușești mintal să nu te mai gândești deloc la treaba asta? Cred că aici e cheia.

Irina Antonie ar cânta încontinuu, dar nu cântă

Ai mai avut și alte locuri de muncă în afară de teatru?
Da, am mai lucrat la un matinal la B1TV. Era produs de Oana Ionescu, cea care a făcut Kiki, Riki, Miki la TVR.

Și cum a fost?
Foarte bine.

Ai dat-o vreodată rău în bară în cariera ta de actriță?
Nu. Și asta nu e de bine. E de rău, fiindcă probabil va urma.

Ai avut colegi care au făcut asta? Cum și-au revenit?
Nu și-au revenit. De-asta trebuie să joci tenis sau alt sport, în meseria noastră.

Ce faci în “Hai iu iu”?
Cânt din Maria Tănase.

Unde ai învățat să cânți?
La școală, cu Mihai Bisericanu. Știam și dinainte, dar nu aveam încredere în mine. Acum aș cânta încontinuu. Îmi dau seama că trebuie să repeți mult ca să fii bun. Sau măcar eu trebuie să repet. Nu-mi iese din prima, nu pot să improvizez. Nu știu să zic bancuri de exemplu. Nu le țin minte și mi se par și proaste toate.

Și totuși lumea crede ai simțul umorului.
Bine, pot să le învăț, dar nu-mi place. Am citit un interviu, nu mai știu cu cine, că n-am memorie, despre un actor care spunea că nu dă interviuri cum dăm noi acum, ci că le cere pe mail, se pregătește, își scrie răspunsurile…

Irina Antonie joacă o punkistă minoră

irinainhoti

Tu pari mult mai tânără, cred că de aceea și joci toate rolurile astea de fată abia ieșită din adolescență.
Păi, da. În “Hoți” sunt minoră. Sunt o punkistă minoră provenită dintr-o ejaculare făcută pentru bani și mai sunt și însărcinată cu un gropar interpretat de Claudiu Bleonț. Asta-mi sunt.

Foarte interesantă piesa, am văzut-o. Și dintre toate actrițele, pe tine te-au găsit să joci rolul ăsta de minoră?
Cred că e din cauza vocii, nici nu vreau să mă aud, o să te doară capul când o asculți înregistrarea. Zici că sunt o privighetoare enervantă.

Ai constituția asta de copil.
N-am ce să mai fac.

Îți place rolul ăla din “Hoți”?
M-am pregătit să știi, nu ascultam punk, reggae, nu-mi făceam dreduri (n.m. – coafură în stil tradițional jamaican, mai pe șleau: codițe împletite). Acum mi-aș face!

Ce muzică ascultai tu?
Nu pot să spun, că o să pară…

Ba poți să spui!
Muzică clasică. Îmi place de nu mai pot.

Ce asculți? Bach?
Beethoven, Mozart, Mahler… astea sunt replici din “Două liniuțe”.

Ești sofisticată.
Mă! Îmi dă o stare de bine, de fericire. Și îmi place Andrea Bocelli. Cred că e Taur sau ceva, pe acolo, că rezonăm (n.r. – nu e).

Ce planuri ai tu de viitor? Te măriți, faci copii, te retragi din actorie, fugi la țară să crești cartofi, emigrezi?
Nu, nu. Vreau să…

Vrei să… Nu știi ce vrei!
Ba da, știu ce vreau, dar nu e destul de ușor. Caut texte acum – lucrez cu un regizor de film, vreau să mă cheme la probă, că nu îmi place să fiu luată direct. Îmi doresc să fac eu un film. Să îl scriu și să joc în el. Doar că este o poveste personală.

De dragoste?
Și de dragoste, dar mai mult dramatică, și mi se pare “clișeistică” și mi se pare că mă va judeca lumea foarte tare. Pun o miză mare acestei probleme și văd filmul ăsta într-un fel și poate să fie o chestie care se întâmplă în fiecare zi la Floreasca, la Urgențe. Și poate pentru restul lumii e nimic.

Ți s-a întâmplat ceva rău?
Nu mie, personal, ci am trăit o poveste din asta în care s-a întâmplat ceva dramatic. Mă agăț poate de ceva pe care pe altcineva nu interesează deloc.

Ce te vezi făcând în viitorul foarte apropiat?
Teatru.

În afară de teatru?
Film.

Ai proiecte de film?
Păi, ți-am zis, discuții.

Irina Antonie a fost secretara „Vrăbiuță”, dar demult

irinaselfie

Ceva concret? Filmezi?
Am fost la un casting pentru un film străin, dar nu prea-mi plac filmele astea străine. Mă duc și nu-mi doresc să iau, sunt nebună. Știi cum e? Am jucat în Buftea șapte ani, în seriale și telenovele și… Mi-a ajuns!

Ce ai jucat?
După ce am făcut matinalul la B1, am fost la un casting la Florin Călinescu și am jucat într-un serial cu el.

Ce rol aveai?
Eram secretara “Vrăbiuță”.

Nu e bine.
Da…

Luai bani din treaba asta.
A fost la Pro TV. Apoi am făcut un serial, pentru Acasă, “Doctori de mame”, cu Medeea Marinescu, Florin Zamfirescu, cu Adrian Titieni. Și atunci ne-am împrietenit și m-au întrebat de ce nu dau la teatru.

Tu nu erai încă studentă la UNATC.
Nu. Prezentam acest matinal la postul B1TV. Eram în spate, de fapt.

Începusei să prezinți matinalul înainte de actorie.
Da, s-a făcut un casting în București. Au participat 800 de fete.

De unde ai aflat de el?
Mi-a zis cineva, nu știu, că e un afiș prin București. Eu eram la Râmnicu Vâlcea.

Făceai naveta sau cum?
Stăteam mai mult pe acasă, veneam la examene. Îmi doream să fac film și teatru, dar nu știam cu cine să vorbesc.

Irina Antonie voia să apară la televizor, dar nu mai vrea

Voiai să fii vedetă, celebră și bogată.
Băi! Nu neapărat. Dar știi cum e – mă uitam la televizor și o vedeam pe Dana Rogoz și-mi ziceam “Doamne, vreau să fiu și eu ca Abramburica, să apar și eu la televizor!, să fac și eu o reclamă!”.

Și cum a fost după ce ai apărut la televizor, s-a schimbat ceva?
Normal.

Ce?
Înțelegi ce înseamnă de fapt.

Nu, te întreb ce s-a schimbat la tine. S-au reportat oamenii altfel la tine?
Da, am intrat în alte medii. Și oamenii ziceau: “mamă, ce tare!”.

Și e tare?
Da, îți dai seama, dar nu pentru restul lumii, e pentru mine. De exemplu, am fost acum la festival, la Timișoara, cu “Hai iu iu” și mi-a zis recepționera: “Te știu de undeva!”. “De la telenovele, nu?, vă uitați la telenovele!”, zic. Adică încă n-am scăpat. Au trecut șase ani de când nu mai fac seriale și tot de acolo mă recunoaște lumea. Din păcate.

De la teatru, puțini.
Foarte puțin.

Nu te-a recunoscut nimeni la modul “tu nu ești gagica aia din cont (r) acte”?
Nu.

Nici nu o să auzi asta prea curând.
Poate că din spectacolul Liei Bugnar, “Două liniuțe”, că se promovează mai mult.

Cum e teatrul față de film?
Când am intrat la școală, eu jucând deja în serialele astea, îmi doream de fapt să joc în filme. Știu că prin anul doi ne-a întrebat cineva “Cine ar vrea să facă anul trei film?”. Și eu eram prima: “Eu – film! Niciodată teatru”. Și când am învățat de fapt ce înseamnă teatrul…

Ce înseamnă teatrul?
Păi, la teatru ți se întâmplă de fiecare dată lucrurile de la început și te bucuri, râzi, plângi, totul te costă. La film, ai făcut, ai repetat super-puțin, ai tras o dată, rămâi frustrat că nu-ți place ce s-a întâmplat. La teatru poți să te joci. E o lume. La film, cel puțin în România, nu cred că se pregătește nimeni șase luni pentru un rol. Nu cred că slăbești patruzeci de kilograme, că ai un antrenor, ca la Hollywood.

E mai superficial, îmi spui.
Da, mult mai superficial.

Irina Antonie își vede viitorul în România

irinafrumoasa

Visezi să pleci din România de tot sau ceva?
Nu, nu vreau să plec.

Îți place aici? Aici îți vezi viitorul?
Da! Nu plec din România. Aici mă regăsesc. Unde aș putea eu să fac actorie? Cât de bine aș putea eu să știu o limbă străină încât să joc în altă limbă? Nu. E foarte greu. Și ce să fac altceva? Să muncesc în altă țară? Ca să ce? N-am copii, n-am familie.

Poate că o să ai.
Poate. Dar cred că am mai mari oportunități aici.

Vrei să ai copii?
Vreau să am, bineînțeles, dar nu acum.

Timpul curge în defavoarea ta.
Asta este! Să fie sănătos! Eu am avut o șansă extraordinară. De-abia am terminat școala și am avut șansa să joc în teatru! Am terminat 55 și cred că doar 5 dintre noi chiar fac ceva!

Joci la “Național”.
Mamă! Îți dai seama?

A venit mama ta să te vadă?
La Național, nu. A venit tata. Și Marius Manole bineînțeles că m-a sabotat: “O să te dezbraci, o să te vadă taică-tu…” (n.m. – în piesa “Hoți”, Irina Antonie are o scenă pe care o joacă la bustul gol). Și nu m-am dezbrăcat, poți să crezi? Aveam bluza de trening, trebuia să o dau jos și mi s-a blocat creierul! Probabil că aveam o problemă în subconștient. Mihai Călin și Marius Manole stau într-un colț și mă stresează mereu – hai, dezbracă-te, dezbracă-te, să vedem și noi!

Mai e asta o miză? Sunt totuși oameni în toată firea, ditamai actorii!
Sunt actori, nu-i interesează, evident, o fac doar ca să mă tachineze.

Irina Antonie a știut cum să câștige la „loterie”

irinaincontracte

Cum se mișcă teatrul în România? E într-o direcție bună? Merge înspre bine?
Mă întrebi pe mine, care fac lucruri? Întreabă-i pe ceilalți care nu joacă nimic.

De ce nu joacă nimic? N-au unde?
Nu. E așa un fel de…

Se complac?
E o loterie.

Dar în loteria asta tu ai câștigat.

E și o chestie, apropo de vârstă. Am colegi mai talentați ca mine, dar care n-au vârsta mea și nu fac nimic. Ei sunt foarte buni, dar nu știu cum să se vândă ca produs. Nu știu unde să meargă. Anul trecut era Gala Tânărului Actor. Câte spectacole de licență am făcut eu? Șase! De ce am făcut șase? Fiindcă vreau să joc în cât mai multe. Și am câștigat cu “Pisica verde” toate premiile la secțiunea “grup”. Și acolo ne-am întâlnit cu Afrim și de acolo a plecat “Hai iu iu”.

Până la ce vârstă mai ești socotit drept tânăr actor?
Nu știu. Cred că trebuie să fi absolvit recent. Nu mi-am pus problema asta, nu m-am simțit atât de bătrână încât să nu mă duc acolo. Dacă tu nu mergi la niciun festival, dacă nu te vede niciun regizor… Acolo m-a văzut Afrim, m-a ales să cânt o piesă de-a Mariei Tănase, bine, m-a ales pe mine și pe alte zece colege. Apoi mi-a zis că are nevoie de o fată solară. Ce-a văzut el solar în Mira Halbe (n.m. – personajul interpretat de Irina Antonie în piesa “Hoți” la Teatrul Național, în regia lui Radu Afrim)… Întâlnirile astea nu le poți avea decât dacă tu cauți oameni. Iar Radu Afrim mi se pare un foarte bun deschizător de drumuri. Te văd oameni, îi cunoști. Poate vedea cineva ceva în tine… Un om care e profesionist în meserie vede ceva, vede măcar că ești muncitor și că vrei. Dar dacă ei stau acasă și se uită pe geam și spun că nu joacă în nimic și se urăsc pe ei…

Merge bine, totuși teatrul românesc?
Ei… Merge așa… Merge de la sine.

Nu cunosc așa de bine lumea asta. Văd, însă, că se joacă multe spectacole și sălile sunt pline.
Nu pot să compar, nu știu cum era înainte.

Erau mai puține spații neconvenționale acum zece ani.
Da, teatrul independent merge sigur mai bine. Eu pot să scot acum un text și să-l joc oriunde.

Irina Antonie încearcă să convingă farmacistele și casierele din benzinării să vină la teatru

irinainhaiiu

Trebuie să și-l vinzi, trebuie să faci și marketing, și PR, trebuie să-l și scrii…
Și ce dacă?! Mie îmi place.

Tu că ești mai tânără și deschisă la minte înțelegi, un actor care a lucrat toată viața într-un teatru de stat poate că…
Mie mi se pare așa de firesc să promovezi ceva în care joci tu. Eu mă duc la farmacie și le zic fetelor – de ce nu veniți la teatru? Mă duc la benzinărie, bag benzină și le spun oamenilor și acolo, și casierelor – ați văzut “Pisica verde”? Și oamenii îmi zic: “Ce e ăsta – spectacol de copii?”. Am flyere în mașină, le las peste tot unde mă duc. Totuși nu mă bag mereu în seamă.

Dar în general te bagi.
Am stat la o masă o dată cu niște fete care lucrau într-o agenție de publicitate și nu știau cine e Marius Manole. Îți dai seama că am înnebunit! Nu mai puteam. Se uitau la mine… Nu fuseseră în viața lor la teatru! Cum să lucrezi într-o agenție de publicitate, cum să promovezi produse și tu să nu știi, nu de mine, că n-ai de unde, Doamne iartă-mă!, dar de Marius Manole…  El joacă în toate teatrele. Cum să nu-l cunoști?

E un model pentru voi, tinerii actori, Marius Manole?
E un model de muncă și de ambiție. Nu pot să spun că e bine că joacă în multe piese. El va vedea pe pielea lui dacă e suprasolicitat. Poate se gândește că e un moment în care trebuie să tragă cât de mult poate, fiindcă acum lumea vine pentru el… Nu știu.

Care sunt actorii tăi preferați?
Români?

Da.
Îmi place Marian Râlea, foarte mult.

Ai lucrat cu el?
Da, la un serial de epocă (n.m. – Aniela, difuzat în urmă cu câțiva ani de postul Acasă TV). N-am avut scene împreună. Nu știu câtă lume știe, dar el era aproape să moară la repetiții, pentru că în filmul ăsta de epocă la un moment dat el se spânzură. Și în Buftea s-a strâns de vreo patru ori de gât și ultima oară s-a strâns pe bune și regizorului i se părea că joacă foarte bine. Și l-au lăsat așa până când l-a dat cineva jos și au chemat Salvarea, că nu mai respira.

Ți s-au întâmplat și ție situații din astea?
Nu. Dar să știi că iubesc mulți actori mari: pe Marin Moraru, de exemplu, pe Gheorghe Dinică.  I-am cunoscut. Am avut șansa să stau cu Gheorghe Dinică la Palat, la Mogoșoaia, în haine de epocă, la patruzeci de grade… Jucam într-o telenovelă, da.

Și Gheorghe Dinică era deja bolnav?
Da, dar eu habar n-aveam. Eram ca o floare, nu știam ce se întâmplă în teatru. Nu știam că are Alzheimer. L-am dus acasă de câteva ori cu mașina și am vorbit de atâtea lucruri și ne-am împrietenit. Și a doua zi era în Buftea cu domnul Marin Moraru. Am intrat superprietenoasă: “Ce mai faceeeeți?”. Și Dinică: “Ce drăguță e fata asta! Tu lucrezi cu noi?”. Și eu: “Vai ce comic sunteți, domnule Dinică!”. Îți dai seama ce era în capul meu. După aia mi s-a spus: “Tu nu știi că are Alzheimer?”. Am filmat cu el până în ultima sa zi de filmări. L-au dus la spital și peste două săptămâni a murit. Vezi că ajungi să joci o viață în teatru și să mori filmând la o telenovelă. Nu că aș avea ceva cu telenovelele, am jucat în ele, nu zic la modul peiorativ, oricum nu prea se mai fac acum.

Nu mai sunt telenovele în țara noastră?
Nu cred.

De ce a dispărut genul ăsta, ce s-a întâmplat?
În primul rând cred că la alte televiziuni, Antena1, Kanal D, se făceau la un nivel mai jos. Iar la Acasă au avut succes cu un film cu țiganii, na, asta e. Având buget mai mare au vrut să facă mai bine, la un nivel mai ridicat, și asta n-a mai prins. Au investit banii pe care i-au câștigat din telenovelele cu țigani în ceva mai bun și n-a mai prins.

Irina Antonie și-a ales un zid al plângerii și plânge la el

Tu te uiți la televizor?
Nu.

Ai televizor?
Da, dar nu-l deschid.

Niciodată?
Niciodată. La nimic.

Cum îți petreci timpul liber? Dai like-uri? Pui poze cu tine? Îți faci selfie-uri?
Mi-am luat telefonul ăsta prost și m-a terminat. De trei săptămâni de când îl am, mă doar capul de la el.

Te-a absorbit?
Cu totul.

Păi cumpără un din ăla cu butoane, la loc.

Mersi, acum când pot să văd mail-ul la secundă și pot să mă promovez! Ne prostesc facebook-ul, instagram-ul. Câteodată le opresc, fiindcă nu mai pot. Mai merg pe la biblioteca UNATC și citesc piese. Acum, că am avut mai puține de făcut în teatru, m-am apucat de sport.

În afară de Marian Râlea cine îți place? Spune-mi din lumea doamnelor și a domnișoarelor, te rog.
Îți dai seama că îmi place Mariana Mihuț. Râdea Marius Manole de mine la primul spectacol, la “Hoți”, că aveam niște emoții… Stăteam la un perete și mă concentram să plâng, să intru plângând, că așa era scena. (n.r. – actrița interpreta scena la bustul gol)

Și se mai uita cineva că plângi tu?

Evident că nu, toată lumea se uita la țâțe, dar, na, să fiu profesionistă. De frica lui Afrim și… ziceam să plâng. Îți dai seama ce-mi face Manole acum: “Ăsta e zidul plângerii, unde plânge Antonie…”. Zic: “Lasă-mă, că nici Mariana Mihuț nu plânge ca tine și ca Maia Morgenstern, la secundă, și dumneaei trebuie să se concentreze un pic”.

Asta e întrebarea cea mai stupidă, pe care cred că ți-o pune toată lumea: cum faci să plângi?
Spectacolul ăsta dura patru ore. Acum durează trei ore. Și îți dai seama că trei ore nu poți să stai concentrat sută la sută. Și când faci pauze, te deconcentrezi. Iar eu am scena asta în care deja a  murit Bleonț, iar eu ajung acasă după înmormântare și îmi dau seama că vreau să mă omor, să-mi dau foc. E o scenă mare, ca dimensiune. Stăteam și îmi imaginam că a murit Claudiu, și a murit, și eu ce fac, și  eu ce fac, că am copilul și nu mai pot să fac avort și… Nu intri “în civil” și…

Deci tu plângi acolo fiind Mira Halbe, nu Irina Antonie. Gândeai ca personajul.
Normal. De fapt, gândești în situații. Uite: eu mă gândesc că te cunosc pe tine și ție ți se întâmplă ceva, Doamne ferește!, nu duc exemplul mai departe, știi?

E interesant răspunsul tău. Eu credeam că actorii se gândesc la ceva din viața lor adevărată.
Da, există și varianta asta. Am experimentat-o și nu iese la fel, nu e la fel de veridic.

CITAT: “Nu plec din România. Aici mă regăsesc. Unde aș putea eu să fac actorie?”, Irina Antonie, actriță. 

comments icon 13 comments
17 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun