O minte strălucită care nu vrea să părăsească România: „Succesul vine după mine, în cămin, la Grozăvești”

- 2- 7 vizualizari


Ionuț Budișteanu s-a născut la 1 decembrie 1993. E din Râmnicu Vâlcea. Studiază, în prezent, informatica la Universitatea din București. A câștigat, în 2013, Marele Premiu Gordon E. Moore, la cea mai mare competiție internațională pentru liceeni din lume: Intel ISEF (International Science and Engineering Fair), desfășurată în Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii. Concursul Intel ISEF a reunit 1.688 de finaliști din peste 7 milioane de liceeni participanți din 70 de țări. Proiectul său: folosirea inteligenței artificiale în crearea unei mașini fără șofer foarte ieftină. A luat, cu acea ocazie, 75.000 de dolari. O să investească o parte din ei pentru a crea locuri de muncă în România. Spune că în vară e posibil să vedem mașina fără șofer pe străzile din țara asta. Nu vrea să plece de aici. A fost inclus, anul trecut, de prestigioasa revista TIME în topul celor mai influenți 16 tineri din lume. Era pe locul 9. Îmi îngădui această confesiune: am treizeci de ani, fac de nouă ani presă scrisă, am vorbit, în tot acest timp, cu mii de oameni, iar Ionuț Budișteanu este cel mai inteligent tânăr cu care m-am întâlnit în meseria, ba chiar în viața aceasta. 

2

O să folosesc acest telefon de ultimă generație ca să înregistrăm interviul. 

Știați că tot ce vedem noi în aplicațiile din telefoanele mobile înseamnă doar 2% din ce poate da informatica și din ce dă informatica?

De ce nu dă mai mult?
Dă, dar datele sunt folosite pe la NASA, pe la CERN, în Elveția, prin alte părți, nu sunt folosite de utilizatorii de masă, fiindcă sunt doar chestii academice acolo. Ați  fost la CERN?

Am fost.
Dar știți de când e proiectul, cu acceleratorul de particule, cu…

De când?
De la începutul anilor ’80! Au săpat pe sub toată Geneva, au muncit acolo de…

Ți-ar plăcea să lucrezi acolo?
E o diferență între ceea ce fac eu și ce înseamnă fizică nucleară și un experiment de așa anvergură, că de patruzeci de ani tot experimentează.  Eu,  cu calculatoarele… Ei au fost primii care au introdus www, deci au ajutat și la dezvoltarea internetului. Dar acolo sunt cercetători din fizică și din alte domenii conexe, cu care eu am mai puțină legătură.

3

Tu ai douăzeci de ani.
Da.

Ești din Râmnicu Vâlcea.
De acolo sunt.

Ai făcut școala, liceul, acolo.
Da, am terminat la Liceul Tehnologic Oltchim din Râmnicu Vâlcea.

Eu iau o apă plată și o cafea, el vrea un Sprite. N-au. Vrea un Seven Up. N-au nici Seven Up. Ia o apă minerală.

Și ai venit să faci facultatea în București.
Așa am ales.

De ce? Puteai să te duci, bănuiesc, oriunde în lume.
Am primit o bursă anul trecut, de 40.000 de dolari, de la cea mai mare asociație de electronică din lume. Bursa respectivă era pentru a studia la orice universitate din America, dar banii încă nu sunt pierduți, pentru a-i folosi și pentru master sau doctorat. Încă nu am pierdut banii respectivi, pot să îi folosesc la master sau doctorat. Dacă nu mă duc nici atunci, îi pierd.

Premiile câștigate cu ce a învățat în România

De ce nu te-ai dus de acum? Nu te-ai simțit pregătit?
Eu am câștigat toate premiile internaționale cu ce am învățat în România, cu toate posibilitățile pe care mi le-a oferit România. Și mi-am dat seama că succesul îl urmărește pe cel care muncește oriunde. Va veni după el oriunde, succesul vine și după mine, în cămin, la Grozăvești.

Stai la cămin?
Da. Am avut norocul să stau singur în cameră. Oricum, camera e plină de tot felul de lucruri pe care le folosesc pentru cercetare.

Dar tu ai fost de multe ori în America. Nu te-a atras?
Am fost de opt ori în America, e adevărat. Am văzut și lumea lor academică. Dar consider că universitățile din România, în special în domeniile informatică și electronică, au un nivel foarte ridicat. De exemplu, România e țara cu cei mai mulți programatori din Europa. Și programatorii aceștia unde au învățat? Pe aici, pe la Universitate, pe la Politehnică. Există un potențial foarte mare în domeniul IT. Nu-mi trebuie să mă duc în America să învăț ce pot învăța și aici. Teoria este universală. Nu e nimic mai sofisticat acolo.

Nu știu, tehnica, experimentele..
Păi pot să faci același experimente și aici. Mark Zuckerberg putea să lucreze aici, în București. Nu e ca și cum a făcut facebook-ul fiindcă era într-un cămin din Harvard. Putea să îl înceapă și în România. La el au fost mai mulți factori care s-au legat, o anume conjunctură.

Locul de muncă vacant

Și atunci de ce pleacă tinerii la studii? De ce ne pleacă deștepții, că o să rămânem numai proștii pe aici?!
În America și în Europa Occidentală se învață ceva la universități – cei din societățile acelea îi “îndoctrinează” că e mult mai ușor să îți creezi singur un loc de muncă decât să găsești unul vacant. În România, de fapt în toată Europa de Est, e fix pe dos – se crede că e mai ușor să găsești un loc vacant, în străinătate, decât să creezi unul la tine acasă, în România. Și atunci au plecat. La sugestia oamenilor din mediul lor, din anturaj, s-or fi luat și după ce aud în mass-media, habar n-am.

Și cum stopăm această “hemoragie” a creierelor?
Eu știu? S-or fi dus crezând că învață ceva anume acolo, dar s-au înșelat. Și la mine la facultate au venit colegi crezând că vor învăța numai informatică, și, când colo!, fac mai mult matematică!

Nu poți să verifici dinainte cursurile, să vezi ce o să studiezi, să analizezi curicculumul?
Ba sigur că există posibilitatea, dar puțini fac asta – să se uite prin cursuri dinainte.

Tu ai un regim special? Sau te duci la cursuri, la examene, ca oricare student?
Am același regim ca oricare altul.

Ți-e însă mai ușor.
Mi-e foarte ușor, fiindcă multe cursuri le știu deja. Nu le știu de nota zece, fiindcă nu m-a interesat niciodată să știu zece formule pe de rost ca să iau zece la un curs.

Ai avut numai note de zece în școală?
Nu. Deloc. Eu am fost cu ideea să iau premii internaționale, să-mi fac cinste mie și României. I-am lăsat pe colegii mei să ia ei zece, să fie elevi-model, să ia premiul întâi. Eu aveam o satisfacție mult mare când câștigam un premiu internațional.

Luai și bani pentru aceste premii.
Cei mai mulți bani, în organizarea unui astfel de eveniment, se duc pentru transport. De exemplu în America am fost la un concurs peste 1.600 de participanți din 70 de țări. E un număr enorm. Și o companie, Intel, dă bani pentru fiecare din aceștia în parte – bani de transport, cazare. Altfel, nu aveam posibilitatea să ajungem acolo. Și sunt plătiți două-trei milioane de dolari în fiecare an numai ca să ajungi la Intel ISEF. Doar transportul costă atât, deci vă dați seama. Cu americanii sunt mai norocoși, dar cu cei din Africa sau din Japonia… hai că, în cazul japonezilor, e mai ușor, că o iau peste oceanul celălalt, dar cu noi, din România… Costă mult, peste 1.500 de dolari doar ca să ajungi.

Cât ai stat?
Cam cinci zile, nu mai știu exact. Eu am fost, oricum, patru ani la rând. E numai pentru liceeni. E cea mai mare competiție din lume pentru liceeni, în domeniul informaticii. Are o tradiție de șaptezeci de ani. Chiar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au început americanii să organizeze concursul. Ca să vedeți. La început îl organiza guvernul american, apoi s-a făcut o societate publică, iar în ultimii douăzeci de ani e sponsorizat de compania Intel.

Elevul Budișteanu oferă Guvernului o idee

Ai avut vreodată rol de consultant pentru factorii de decizie care au trecut prin viața ta? De la directorul școlii: elevule Budișteanu, cum crezi tu că ar trebui să…?
Da, m-au întrebat foarte multe persoane, chiar și de la Minister. Am vorbit și cu cei de la Minister.  Și sunt foarte bucuros că am reușit să schimb o mică parte din România.

Ce ai schimbat?
La sugestia mea, Ministerul Educației a creat un program de burse.
Cum se numește?
Se numește “Bursa Tânărului Cercetător”. Cincisprezece mii de euro pentru cincizeci de studenți români care vor să studieze în România și să facă și cercetarea tot în România. Promisiunea că se va realiza a fost făcută în mai, după ce am câștigat concursul din America,  de către chiar primul-ministru Victor Ponta. Toată lumea mi-a zis că din mai până în decembrie e cale lungă. Și uite că tocmai am aflat că se va implementa. Chiar eu le-am spus să se axeze pe IT, să nu fie acordate celor care fac sport, muzică sau arte plastice.

Aia e o altă problemă.

Și chiar în regulament era stipulată ideea mea. Și am aplicat și eu pentru bursa respectivă. Sunt foarte mândru că am reușit să fac o mică schimbare.

Cum s-a întâmplat? Te-au chemat după ce ai luat premiul în America, să îți dea un fursec și să se pozeze cu tine sau cum?
Mi-au dat o distincție, m-au felicitat că am câștigat Marele Premiu în America și am discutat cu ei.

Ați discutat pe hol, la un dineu, unde?
La masa Ministerului Educației.

Cercetarea care se întoarce în economie

Erați mai mulți elevi?
Nu, doar eu, a fost o întâlnire cu mine. Mi-au dat, v-am spus, un premiu, o diplomă și bani – 10.000 de lei. Și am discutat: eu aș sugera să se facă un program pentru tinerii care studiază în România… Știți, eu ascult teatru radiofonic, pe Radio Cultural în mașina lui tata. Vorbesc tot felul de oameni. Făcuseră cercetare douăzeci de ani, se auzea că știau când vorbeau, dar vorbeau despre costumul popular dintr-o anumită zonă.

E bună și asta.
E frumoasă, dar nu produce bani, nu produce nimic! Nu ajută la progresul României.

Nu creează locuri de muncă.
Vorbea un om cult, studiat, se auzea din cum vorbea, se auzea munca din vocea lui, dar nu folosește la nimic în economie! Nu era efectiv ceva util. Că într-un oraș de nu-știu-unde e un costum diferit față de restul României și ăla s-ar putea să fie sârbesc! O chestie d-asta. Înseamnă că acum 500 de ani pe acolo erau sârbi care s-au românizat. Nu e chiar așa de important. Am vorbit cu Remus Pricopie, ministrul Educației. I-am spus că ar fi un prim-pas să promoveze științele aplicate, să fie programe de burse pentru aceste științe. O condiție era să lucrezi cu un profesor universitar pentru a aplica la bursa respectivă. Vom vedea cum va fi! Sunt fericit că într-adevăr s-a făcut ceva. Am reușit să sugerez ideea asta. Peste doi ani, poate unul din cei 50 de bursieri va face o fabrică pe undeva, o va vinde, cercetarea lui se va întoarce în economie.

Când îți deschizi și tu o fabrică?
Eu momentan sunt la informatică, îmi ajunge un calculator.

E o consecință care decurge din munca ta. Poate nu o să manageriezi tu fabrica, poate o să o managerieze tatăl tău.
Eu voi încerca. Cel mai dificil lucru pe care îl poate face un inventator e să facă un loc de muncă. Să pună o pâine pe masa unui om.

Ce o să faci când o să ai primul tău angajat?
Am încercat să-mi angajez niște studenți, fără carte de muncă, le-am și dat o lună-două câțiva bani, dar nu mă ajutau la proiect. Erau de la Politehnică. Au încercat să mă ajute dar nu erau suficient de pregătiți și nici nu erau dispuși să învețe.

Viteza din tehnologie face tinerii mult mai nerăbdători?
Bunicul meu, tatăl lui tata, a devenit ucenic prin București pe la 15 ani. A crescut în București și a învățat totul aici, erau vremuri mult mai dificile, nu ca acum. Oamenii se plâng că n-au timp? O fac și pentru că vor prea mult! Pot să închidă telefonul. Îl bagă în buzunar, închis, și gata. Eu n-am umblat cu telefonul după mine multă vreme și mi-a mers bine. Îl închizi, îți faci plăcerea, nu câștigi la fel de mult, dar decizia e tot a dumneavoastră.

La școală, la care materie ai avut cele mai mari probleme?
Nu prea am avut. N-am avut note de 3, de 4.

Dar care nu ți-au plăcut?
Contează foarte mult și profesorul. Nu prea mă atrăgeau biologia, chimia. Deși acum am făcut un proiect în care am avut nevoie de niște noțiuni. 

Viitorul e al inteligenței artificiale

În afară de biologie și chimie…
Am avut probleme cu educația fizică. Mă duceam cu laptopul și lucram la ale mele și nu dădeam ture.

Trebuie să faci totuși și sport, pentru că îți folosește.
Habar n-am. Poate de-asta am și rămas mai mic, așa. Merg oricum mult pe jos. Nu-mi trebuie să devin atletic, nu trebuie să devin Arnold. Mă uitam și la profesorii respectivi de educație fizică – ei asta au făcut toată viața, corect? Și erau tot grași, cu burți, la cincizeci de ani tot la fel ajungeau. Tot se plângeau de reumatism și de șale, nu i-a ajutat cu nimic sportul.

În rest, viață sănătoasă, așa, duci: nu bei, nu fumezi, nu mergi la discotecă.
Nu, nu, nu.

Ești curios să vezi cum o să arate lumea peste optzeci de ani?
Peste treizeci de ani o să fie o lume a inteligenței artificale. Mai târziu va fi o lume a roboților.

Tu ești pe facebook?
Am cont, sunt chiar activ. Nu voiam să-mi fac, dar am pierdut un rămășag la școală și a trebuit să-l fac.

Rămășag! Ce cuvânt superb!
Dacă l-am pierdut, trebuia să-mi fac.

În ce consta rămășagul?
Nu mai știu, dacă luam o anumită notă la un examen.

Ai poze din vacanțe sau…
Nu prea am fost eu în vacanțe. Vacanțele mele au fost pe unde m-am dus cu concursurile.
Aveai timp? Mai ieșeai pe stradă?
Am fost și la chestii la care nu am ieșit din cameră, am văzut doar aeroportul și drumul până la hotel.

Ce fac boschetarii din Dallas la prima oră

Dar ai văzut New York-ul. Ai băut o apă minerală acolo.
Am fost. Am văzut multe. Cu mama am plecat anul trecut o săptămână cu autocarul din Houston. Am văzut vreo zece orașe. Mă chinuiam eu cu mama să-i spunem unui american de Louisville și nu pronunțam bine, și nu ne înțelegea nimeni! Ei nu pronunță și “s”-ul.

Cum ți-a plăcut America?
Mama era înnebunită după visul american, că se mută acolo… Era bucuroasă că primise viză pentru zece ani. Dar a fost dezamăgită până la urmă. Am fost și noi să vedem faimosul Dallas, că mama știa serialul de televiziune. Era cinci dimineața-șase, când am mers noi înspre primărie. Ce vedem: douăzeci de boschetari cărora le sunau alarmele, se trezeau fiindcă trebuiau să plece la serviciu!

Homeleși, dar cu job.
Așa zic: de ce să le sune ceasurile la șase dimineața? Ca turiști, am fost oarecum dezamăgiți de America.

Te simți mai bine în Europa, mai acasă?
Eu mă simt foarte bine în România.
De ce?
Aici am fost cel mai apreciat, sunt aproape de părinți întotdeauna. Îmi place.

Ce te deranjează în România?
Românii ăștia care consideră că e numai miere și că sunt numai căței cu covrigi în coadă în America și, în general, prin străinătate, că România n-are nicio șansă, că n-are nimic. Sunt prea mulți care consideră că nu se poate face nimic aici, dar ar trebui să înceapă și ei să schimbe România.

Ceva de genul: tu ce ai făcut pentru România?
Eu n-am reușit încă. Sper să fac locurile alea de muncă. În afară de comentariile alea pe forumuri și la articolele de revistă, cei care critică n-au reușit să facă nimic, doar să vândă un motor printr-o parcare, să cumpere o mașină de la unul și să i-o vândă altui fraier mai scump, dar astea nu sunt business-uri. Eu nu vreau să fac așa ceva. Și îmi doresc să facă și ei ceva util.

În afară de scepticismul ăsta foarte vocal?
Nu știu. Momentan sunt un tânăr.

Singura soluție – schimbarea prin tehnologie

Poate  nu-ți place că sunt câini pe stradă, poate nu-ți place că e mizerie…
Nu putem să le facem și noi pe toate. Trebuie să facem o dezvoltare a României. După ce facem dezvoltarea, o să avem bani să facem și străzi, și clădiri. Dacă începem să facem străzile și clădirile nu mai avem bani pentru dezvoltare. România numai prin tehnologie se poate schimba. Fiecare țară are câte un Vlad Țepeș, fiecare țară are câte un Ștefan cel Mare, și Slovacia are, și Serbia are, și Turcia are pe Suleymanul ei și…

… nu le folosește la nimic.
Nu le folosește la nimic. Și care e mai bun? Noi spunem că al nostru, ei că al lor. Și? Americanii barem nu-i au. Americanii l-au dat pe Edison. Să încercăm și noi să ne dezvoltăm înspre tehnologie. România o duce totuși din ce în ce mai bine, fiindcă s-a aliniat Europei și am fost forțați să ne schimbăm, să progresăm, să avem standarde.

Cu toate acestea, acasă la tine, la Râmnicu Vâlcea, e rău.
E rău, fiindcă marile companii multinaționale s-au dus după universități. Dacă noi avem o singură universitate în Vâlcea, Brâncoveanu, și aia face economie și drept internațional și nu știu ce politică… n-am făcut nimic. Automat, nu vine nimeni. La Timișoara am văzut de curând 2.000 de români care lucrau ca ingineri la o companie nemțească. Obțineau experiență, obțineau bani. Învățau. Unul din ăia 2.000 își va face sigur compania lui.

După ce are know-how-ul.
Da. Sunt convins că măcar unul se va prinde cum e treaba acolo, îi vine o idee, nu le-o spune ălora, își dă demisia și își face business-ul lui. „M-am cam prins cum lucrează ăștia și fac eu. Vor apărea soluții românești și eu spun că o să o ducem bine.

Ești foarte optimist. Așa ești de felul tău – foarte optimist?
Nu e chestie de optimism. Am văzut treaba asta în România. Intel-ul și-a făcut sediu în România de doi ani și are 700 de programatori. În doi ani! În București. Și n-au sediu în Ungaria, n-au sediu în Bulgaria, n-au sediu în Grecia. Au în România. Mai au în Polonia. Acolo au de 15 ani și au 2.000 de programatori. Noi avem 700 în doi ani, corect? Stăm bine! E un sediu important, iar companii cum e Intel au tot venit și vor mai veni. Dar ce e cel mai important?

Ce e?
Americanii aveau calculatoare în casă de acum treizeci de ani. Noi, acum cinșpe ani, nici nu visam la așa ceva. Cei mulți dintre români nu văzuseră un calculator. S-a introdus de câțiva ani și uite ce roade a dat!

Tu ai dreptate, dacă te uiți la explozia din domeniul tău. E un progres foarte mare într-un timp foarte scurt, dar crezi că e și de durată, nu e, cumva, doar o oportunitate economică? Adică, Intel-ul, când se va mai dezvolta Republica Moldova, de exemplu, nu-și mută afacerea acolo? N-au programatori mai ieftini în Moldova?
Companiile acestea nu se duc doar după programatori ieftini, au nevoie de și programatori buni, care să reușească să-și îndeplinească sarcinile.

Programatorii români sunt foarte buni?
Da, pentru că altfel Intel-ul se ducea în Bangladesh, că acolo aveau două sute de milioane de oameni și îi plăteau cu un dolar. Dar nu știau să facă. Dai un dolar, dar de un dolar îți făcea și soft-ul. Aici îi iei un pic mai ieftin decât în alte țări din Europa, dar sunt și buni.

Un programator român e mai ieftin decât un programator neamț, doar pentru că e român?
Nu. Contează foarte mult ce știe să facă programatorul respectiv.

În lumea asta a informaticii, n-are, spui, importanță. E foarte democratică.
Exact. V-am zis: succesul îl va urmări pe oricine muncește. Ori că stă în România, ori că se duce în America, ori că se duce în Bangladesh, dacă muncește, succesul îl va urmări. Dacă muncești și știi ce să muncești, reușești.

Mulțumesc, Ionuț.
Cu mare plăcere.

Citat: Peste treizeci de ani o să fie o lume a inteligenței artificale. Mai târziu va fi o lume a roboților, Ionuț Budișteanu, student.

2 recommended
comments icon 6 comments
7 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun